Reconciliere istorică între Marea Britanie şi Irlanda de Nord: Regina dă mâna cu fostul lider al IRA

Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, care s-a aflat miercuri la Belfast, a dat mâna cu Martin McGuinness, fostul lider al Armatei Republicane Irlandeze (IRA) şi actual vicepremier nord-irlandez, într-un gest istoric, a informat Palatul Buckingham.

RomaniaTV.net
27 iun. 2012, 14:30
Reconciliere istorică între Marea Britanie şi Irlanda de Nord: Regina dă mâna cu fostul lider al IRA

Istorica strângere de mână s-a produs într-un teatru din Belfast, numai în prezenţa prinţului consort Philip, a preşedintelui irlandez, Michael D. Higgins şi a premierului Irlandei de Nord, Peter Robinson.

Întâlnirea cu Martin McGuinnesss, fostul lider al IRA, a avut loc în a doua zi a vizitei suveranei Marii Britanii. Acest gest istoric marchează o etapă simbolică importantă în reconcilierea în Irlanda de Nord, provincie britanică afectată de un conflict comunitar care a durat peste 30 de ani, soldat cu peste 3.500 de morţi, până la acordurile de pace din 1998.

Un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a apreciat că este „normal ca regina să se întâlnească cu reprezentanţii tuturor părţilor„. El a amintit că vizita istorică efectuată de regină în Irlanda, în 2011, a fost cea care a permis „relaţiilor între cele două state să ajungă la un nou nivel”, scrie presa britanică.

În vizita de acum, regina a fost întâmpinată de nord-irlandezi şi cu bucurie, şi cu proteste. La Belfast, un grup de aproximativ 100 de persoane a organizat un marş de protest în prima zi a vizitei suveranei Marii Britanii, o parte dintre manifstanţi aruncând cu petarde în forţele de ordine.

Martin McGuinness (62 de ani), un catolic care a fost liderul IRA, care a luptat împotriva dominaţiei britanice în Ulster, în timpul celor 30 de ani de conflict. McGuinness a fost unul dintre principalii iniţiatori ai procesului de pace în Irlanda de Nord, determinând IRA să depună armele şi negociind acordul de pace din Vinerea Marea, în 1998.