Trafic de muniţie şi mercur la fabrica de armament de la Sadu. Şapte angajaţi au fost reţinuţi

Şapte angajaţi ai Uzinei de Armament de la Sadu, printre care şi directorul general, au ajuns în arestul poliţiei pentru trafic de muniţie. Suspecţii sunt acuzaţi că ar fi vândut la negru kilograme întregi de cartuşe şi mercur. Printre cei opt arestaţi se numără şi preşedintele Partidului Conservator Gorj.

26 mart. 2013, 06:40
Trafic de muniţie şi mercur la fabrica de armament de la Sadu. Şapte angajaţi au fost reţinuţi

Şapte angajaţi ai Uzinei de Armament de la Sadu, între care directorul general Nicolae Dijmărescu şi şeful serviciului de pază, au fost reţinuţi pentru 24 de ore marți dimineață, după ce au fost acuzați că fac trafic cu muniție, informează Mediafax.

Cei şapte au fost reţinuţi după mai multe ore de audieri, care au avut loc în noaptea de luni spre marţi. Ei au fost duşi în arestul IPJ Gorj.

Persoaneje reţinute erau filate de mai multă vreme, iar reţinerile s-au făcut în urma unui flagrant. Un polițist sub acoperire a cumpărat, cu 300 de lei, 200 de cartușe. Au urmat și ceilalți membri ai grupului format din muncitori, maiștri şi ingineri.

Mai mult, la unul dintre cei acuzați de trafic de muniție au fost găsite trei kilograme de mercur, care, pe piața neagră, ar fi evaluat la 3.000 de euro.

Şeful serviciului de pază de la Fabrica de armament de la Sadu, este Marius Borcan, preşedintele filialei Gorj a Partidului Conservator. La ieşirea din sediul Parchetului Tribunalului Gorj, Marius Borcan a declarat că nu este vinovat şi că nu ştie exact pentru ce a fost reţinut. Venit la Parchet cu circa două ore înainte să fie reţinut, Borcan a declarat atunci că a fost chemat de către procurori pentru că ar fi apărut „nişte probleme” la Uzina Mecanică, despre care a menţionat că nu ştie mai multe.

Procurorul de caz Emil Moţa, fost candidat la şefia Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Jutiţie, a precizat, la finalizarea audierilor, că Dijmărescu şi Borcan sunt acuzaţi că, tacit, au acceptat furtul de muniţie din sediul Uzinei Mecanice.

Celelalte persoane reţinute sunt maiştri şi ingineri din cadrul UM Sadu, precum şi o femeie agent de pază de la poarta de acces în unitate.

Cele şapte reţineri au fost făcute după ce, luni după-amiază, Poliţia Română, cu sprijinul SRI, a organizat un flagrant în localitatea Bumbeşti Jiu, localitate în care îşi desfăşoară activitatea şi UM Sadu.

Conform unor surse judiciare, un ofiţer sub acoperire a cumpărat câteva sute de cartuşe furate, vânzătorul fiind un angajat al uzinei mecanice.

„Sunt sute de cartuşe de pistol mitralieră şi pistol, precum şi o cantitate de mercur. Conducerea are vină cu privire la modul în care a fost organizat serviciul de pază, care este foarte defectuos şi favorizează astfel de fapte”, a precizat procurorul Emil Moţa.

Flagrantul care a dus la declanşarea acestei anchete are loc după ce ofiţerul sub acoperire a mai cumpărat anterior cartuşe furate, surse judiciare menţionând că acestea erau vândute „la kilogram” contra câtorva sute de euro kilogramul.