Sfaturile MEDICILOR pentru ca ziua de Paşte să nu se termine cu o vizită la SPITAL VIDEO

Medicii ne recomandă ca de Paşte să nu mâncăm mai mult de două ouă pe zi şi să evităm alcoolul. Carnea de miel nu trebuie prăjită, ci preparată la cuptor sau pe grătar, iar legumele nu trebuie să lipsească din farfurie.

04 mai 2013, 09:45
Sfaturile MEDICILOR pentru ca ziua de Paşte să nu se termine cu o vizită la SPITAL VIDEO

Pe cât sunt de gustoase, pe atât pot fi de periculoase pentru sănătate bucatele tradiţionale atunci când sunt consumate în exces. Pentru ca ziua de Paşte să nu se termine cu o vizită la spital, este bine să respectaţi câteva sfaturi date de medici, potrivit România TV.

Citeşte şi Sfaturi să previi indigestia de Paşte

Doctorul Alis Grasu, şef Serviciul de Ambulanţa Bucureşti şi Ilfov a oferit o serie de sfaturi oamenilor, pentru a evita diferitele probleme care pot apărea din cauza consumului excesiv de alimente, mai ales după lunga perioadă de post prin care au trecut mulţi oameni.

„Să avem grijă cu ouale, nu mai mult de două pe zi, carnea de miel nu trebuie prajită ci grill sau la cuptor. Farfuria de Paşte să aibă o treime carne şi două treimi legume. Dulciurile sunt gustoase, dar au multe ouă, nuci, ciocolată şi nu trebuie consumate după masa de Paşte, ci la 4-5 după-amiază sau dimineaţa la 10. Atenţie la alcool. Alcoolul face ca masa să se digere mai greu”, a declarat doctorul.  

Citeşte şi Masa de Paşte: Cum să o decorăm în spiritul sărbătorii FOTO

Cu toate acestea, pentru persoanele care nu vor respecta aceste sfaturi, managerul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov, a adăugat că în cursul zilei de sâmbătă asistenţa medicală va fi asigurată cu 90 de echipaje, dintre acestea 57 fiind pentru urgenţe, iar restul pentru consult şi transport pacienţi, patru fiind echipaje din privat pentru consultaţii.

„Lucrăm la întreaga capacitate, iar la noapte numărul echipajelor care vor acorda asistenţă medicală vor fi de 80 – 85”, a precizat dr. Alis Grasu, potrivit Agerpres.

Citeşte şi MESAJE de Paşte. Vezi ce URĂRI şi felicitări îşi trimit românii de Sărbători