Ponta: RAAPPS confirmă că Vila Dante era pentru Traian Băsescu VEZI DOCUMENTUL

Premierul Victor Ponta a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, un document emis de RAAPPS care confirmă că Vila Dante a fost reamenajată şi modernizată pentru ca Traian Băsescu să poată locui în ea după încheierea mandatului de preşedinte. VEZI DOCUMENTUL PREZENTAT DE VICTOR PONTA

RomaniaTV.net
26 iul. 2012, 11:36
Ponta: RAAPPS confirmă că Vila Dante era pentru Traian Băsescu VEZI DOCUMENTUL

Într-o adresă trimisă Secretariatului General al Guvernului, RAAPPS a confirmat, prin directorul general, că reparaţiile şi modernizarea de la Vila Dante au fost făcute pentru ca aceasta să fie transformată din vilă de protocol în „viitoare reşedinţă pentru un şef de stat”.

„În perioada ianuarie 2010 – martie imobilul de la vila Dante a fost utilizat de către RAAPPS prin Secretariatul General al Guvernului în vederea organizării de întâlniri şi mese oficiale pentru instituţiile care au dreptul să beneficieze de aceste servicii. Începând din aprilie 2011, datorită stadiului avansat de degradare a imobilului şi solicitării exprese, RAAPPS a început efectuarea de reparaţii capitale şi modernizare în sumă totală de 2.436.000 de lei. Tot în această perioadă, în urma discuţiilor dintre SGG şi RAAPPS, destinaţia vilei Dante a fost gândită ca o viitoare reşedinţă pentru un fost şef de stat„, se arată în documentul citit de Ponta.

De aceea mobilierul achiziţionat special este pentru o reşedinţă de locuit, nu pentru una de protocol. La finalizarea lucrărilor, vila a fost preluată de către Serviciul de Protecţie şi Pază, urmând ca la momentul oportun, respectiv 2014, SGG să promoveze o hotărâre de guvern pentru schimbarea destinaţiei imobilului din vilă de protocol în vilă cu destinaţia de reşedinţă oficială pentru un fost şef de stat, conform legii„, mai scrie în documentul prezentat de Victor Ponta, care a subliniat că în aceste condiţii ameninţarea făcută de Traian Băsescu cu plângere penală împotriva sa este doar un bluf.

„Am auzit că vrea să depună o plângere penală împotriva mea pentru că am dezvăluit publicului larg faptul că din bani publici şi-a pregătit o vilă de protocol pentru finalul mandatului. Mi-e teamă că nu va face nicio plângere penală. Mi-aş dori să facă. Pentru că în faţa procurorilor zecile de angajaţi ai RAAPPS, membri ai SPP, cei care au lucrat acolo, vor veni şi vor depune mărturie pentru faptul că preşedintele Băsescu este cel care în mod direct a cerut, a inspectat, a văzut toate lucrările care s-au făcut acolo. Dar, mă rog, nu mă bazez pe asa, pentru că se spune domnul Băsescu astăzi… E ca şi la casa din Mihăileanu, pe care a spus că o returnează şi nu a returnat-o nici până azi”, a adăugat Ponta.

„Era mai simplu să recunoască, dar nu putea să spună da, pentru că atunci ar fi trebuit să explice oamenilor de ce în perioadă de criză, când le cerea românilor să trăiască din ce în ce mai rău, el se pregătea să trăiască din ce în ce mai bine”, a precizat primul ministru.

CITEŞTE ŞI: Băsescu: Nu am cerut o asemenea vilă. Nu am nicio legătură cu renovarea Vilei Dante VIDEO