MRU: Ponta are bani pentru reîntregirea salariilor bugetarilor VIDEO

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, în cadrul unei declaraţii de presă la finalul celor 78 de zile de mandat, că în prezent România este într-o situaţie stabilă din punct de vedere financiar, că în privinţa reîntregirii salariilor Cabinetul său a avut o abordare prudentă şi că lasă Cabinetului Ponta lucrurile pregătite pentru a fi reîntregite salariile.

RomaniaTV.net
02 mai 2012, 15:20
MRU: Ponta are bani pentru reîntregirea salariilor bugetarilor VIDEO

Bugetarii îşi pot recupera banii începând din luna iunie. Anunţul a fost făcut de premierul interimar Mihai Răzvan Ungureanu, după ultima şedinţă de Guvern. Statul are resursele necesare pentru aceste recuperări.

La începutul bilanţului, Mihai Răzvan Ungureanu a ţinut să le mulţumească membrilor cabinetului său. 

„Au fost 78 de zile dificile şi sunt convins că rezultatele acestor zile se vor vedea în perioada următoare. Sunt onorat că am fost împreună cu ei”, a spus Ungureanu.

România este într-o situaţie stabilă din punct de vedere financiar. Am avut o abordare prudentă pentru că nu am o miză electorală„, a spus premierul Ungureanu. Şeful Guvernului a spus că lasă lucrurile pregătite pentru a fi pusă în practică reîntregirea salariilor. Ungureanu a ţinut să menţioneze că rezerva de 5 miliarde de euro de care dispun în prezent autorităţile „nu a apărut peste noapte”.

Premierul a susţinut că recuperarea salariilor nu ar trebui făcută din rezerva statului şi a asigurat că exista bani pentru ca recuperarea salarială să fie efectuată „din iunie încolo”, nu din împrumuturi, ci din sume atrase prin combaterea evaziunii fiscale, atragerea fondurilor europene, investiţii străine.

De la bilanţul lui Ungureanu au lipsit membrii UNPR şi UDMR, cu excepţia ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli.