Monica Gabor, nefericită peste Ocean. Vezi ce mesaj a postat pe Facebook

În timp ce Irinel Columbeanu se luptă în România cu falimentul, Monica Gabor înfloreşte pe zi ce trece în America. Săptămâna trecută, fosta doamnă Columbeanu a fost fotografiată la petrecerea de lansare a băuturii iubitului său, Mr. Pink, alături de mai multe vedete din Statele Unite, printre care şi copiii lui Michael Jackson. Totuşi, faima nu o face fericită.

RomaniaTV.net
17 oct. 2012, 10:05
Monica Gabor, nefericită peste Ocean. Vezi ce mesaj a postat pe Facebook

Monica Gabor duce o viaţă de lux în Statele Unite însă adaptarea pe tărâmul american este uneori grea de suportat, motiv pentru care Moni s-a gândit să filosofeze puţin pe Facebook.

„Totul se schimbă. Inevitabil, pentru că pornim fiecare într-o direcţie diferită. Însă e greu să accepţi în anumite momente schimbarea. Este dureros pentru că atunci când te întorci în trecutul fericit îi vrei pe cei dragi alături, ai nevoie de ei aşa cum i-ai cunoscut şi iubit. Pentru că e atât de cald şi comfortabil gândul că atunci când te întorci spre cineva, îl găseşti exact aşa cum l-ai lăsat: neatins, nedeformat, neschimbat”, a scris Moni pe contul ei de Facebook.

Cu gândul la ce a lăsat în ţară, Monica devine nostalgică şi îşi continuă frazele, care par să îi aducă un gust amar.

„Timpul însă ne schimbă continuu: dorinţele, visele noastre, iubirile noastre, pe toate le lăsăm în urma şi devenim ceea ce trebuie să devenim pentru moment, pentru a supravieţui, pentru a mai continua o singură zi. Doresc să îmi construiesc, singură, ziua de mâine fericită. Chiar dacă fericirea de acum e doar o repetare disperată a amintirii de bucurie pe care am avut-o cândva. Spune-i amăgire, poţi să o numeşti chiar visare inutilă, dar eu o numesc supravieţuire. Încă o zi, încă o clipă cu ceea ce am deja, ceea ce nu am, ce nu pot avea: propriul meu copil”, a adăugat Moni.