Marele premiu la jocul Loto 6/49 este de 3 milioane de lei

Marele premiu la jocul Loto 6/49 este de 3 milioane lei, a anunţat, marţi, Loteria Română. Prima extragere va avea loc joi, după ce duminică un gălăţean a câştigat potul cel mare care a depăşit 11 milioane de euro.

RomaniaTV.net
16 iul. 2013, 14:24
Marele premiu la jocul Loto 6/49 este de 3 milioane de lei

La jocul Noroc, premiul este de peste 1,8 milioane de lei, iar la jocul „Joker”, la categoria I, reportul este de peste un milion de lei. La tragerea Loto 5/40, la categoria I se înregistrează un report în valoare de peste 48.000 lei.

Citeşte şi: Câştigătorul marelui premiu de la Loto şi-a ridicat banii. Vezi MESAJUL lui pentru ceilalţi jucători

În ceea ce priveşte jocul Super Noroc, la categoria I se înregistrează un report în valoare de peste 92.536 de lei. La Noroc Plus, la aceeaşi categorie, se înregistrează un report de 19.732 lei.

Noile trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 şi Noroc vor avea loc joi, 18 iulie, în emisiunea „Lozul cel Mare”.