Manifestul alianţei formate în jurul PDL: „Români, sus inima! România are viitor”

Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (ICCD), Aurelian Pavelescu (PNŢCD), Mihail Neamţu (PNR) şi Adrian Papahagi (FCD) semnează, miercuri, manifestul politic intitulat "Români, sus inima! România are viitor".

RomaniaTV.net
28 aug. 2012, 12:01
Manifestul alianţei formate în jurul PDL: „Români, sus inima! România are viitor”

Potrivit unui comunicat de presă, lansarea manifestului va avea loc, miercuri, la sediul Fundaţiei Creştin-Democrate, la ora 16.00.

În manifest se arată că scopul imediat al acestei platforme politice este câştigarea alegerilor parlamentare.

„Propunem societăţii româneşti o platformă politică articulată în jurul valorilor de centru-dreapta. (…) Suntem animaţi de orientările doctrinare ale dreptei populare europene, în pluralitatea sa de opţiuni creştin-democrate, conservatoare şi liberale. În centrul platformei se află o alianţă electorală între partide. Aceasta este sprijinită de organizaţii neguvernamentale menite să capteze suflul civic de centru-dreapta existent la toate nivelurile societăţii româneşti. Scopul nostru imediat este câştigarea alegerilor parlamentare. Pe termen mediu şi lung, misiunea dreptei unite este consolidarea statului de drept, justiţie pentru toţi şi prosperitate pentru fiecare”, se arată în text.

De asemenea, se precizează că această construcţie „rămâne deschisă” pentru partide, organizaţii şi persoane care se revendică de la valorile platformei.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara recent că „Manifestul politic al dreptei unite” va fi lansat în 29 august şi că alianţa de centru-dreapta va fi constituită până la jumătatea lunii septembrie.

„Suntem convinşi că ne vom încadra la mijlocul lui septembrie ca să putem să realizăm această construcţie (a alianţei de centru-dreapta – n.r.). Cel mai mare duşman e timpul. Alegerile vor fi în 2 decembrie şi dacă dăm timpul în spate vom vedea că în octombrie vom fi în precampanie şi campanie electorală”, a afirmat Blaga.

„Conducerea va fi colegială”, a mai spus Blaga, arătând că urmează să fie stabilite sigla şi denumirea formaţiunii.

Preşedintele Partidului Noua Românie, Mihail Neamţu, a precizat că alianţa va fi condusă de patru copreşedinţi şi va fi formată o comisie de etică, aceasta urmând să fie condusă de Monica Macovei.

Macovei a precizat că această comisie va trece prin filtrul său toţi condidaţii alianţei pentru Parlament din perspectiva integrităţii şi competenţei, pentru un Parlament curat.