Maior: Toţi ar vrea ca SRI să fie în subordinea tuturor

Directorul SRI George Maior a declarat, vineri seară, că toată lumea "ar vrea ca SRI să fie în subordinea tuturor", referindu-se astfel la existenţa unor discuţii privind o altfel de subordonare faţă de Parlament.

RomaniaTV.net
22 feb. 2013, 21:54
Maior: Toţi ar vrea ca SRI să fie în subordinea tuturor

„Este şi în subordinea Parlamentului. Toţi ar vrea ca SRI să fie în subordinea tuturor. Este o arhitectură bună, zic eu, din punct de vedere şi constituţional, şi acţional, în ceea ce priveşte SRI. Are Parlamentul multiple posibilităţi de control, trimitem săptămânal rapoarte către comisie cu ce facem”, a declarat Maior, la Digi24.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile potrivit cărora unul dintre regretele sale este că informaţiile pe care le trimite SRI nu se transformă întodeauna în decizii bune, George Maior a admis că „poate câteodată şi serviciul trimite informaţii neadecvate unui anumit moment sau poate mai slabe calitativ”.

CITEŞTE ŞI: George Maior: În Parlament nu există ofiţeri SRI sub acoperire

„Ne interesează foarte mult să nu spună cineva că nu a avut informaţii pe o anumită problemă. Deciziile care se iau, dacă se iau într-un anumit sens sau altul, aparţin factorului politic care conduce Guvernul, ţara”, a precizat directorul SRI.