Hugo Chavez se zbate între viaţă şi moarte

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, se zbate între viaţă şi moarte, afirmă vicepreşedintele ţării, Nicolas Maduro, citat de postul public de televiziune.

RomaniaTV.net
28 feb. 2013, 20:58
Hugo Chavez se zbate între viaţă şi moarte

„Comandantul suprem luptă pentru sănătate, pentru viaţă, continuându-şi tratamentul”, a declarat Nicolas Madura, informează Huffington Post.  În urmă cu o săptămână, Hugo Chavez a revenit în Venezuela după ce a fost tratat de cancer în Cuba. „Se luptă pentru viaţa lui, pentru sănătatea lui, iar noi suntem alături de el”, a mai spus vicepreşedintele venezuelan la postul public de televiziune.

Hugo Chavez nu a mai vorbit în public după ultima lui operaţie de cancer făcută în Cuba, în data de 11 decembrie 2012. El s-a întors acasă, în Venezuela, în data de 18 februarie. maduro i-a îndemnat pe toţi venezuelanii să se roage pentru preşedintele lor şi să îi rămână fideli.

Chavez recunoscuse public, la un moment dat, că şi-a neglijat sănătatea în ultimii ani, spunând că a făcut multe nopţi albe şi a băut zeci de ceşti de cafea zilnic. Operat de cancer de patru ori, preşedintele Venezuelei are puţine şanse de supravieţuire.