Fratele tinerei dispărute la Constanţa, acuzat de UCIDEREA ei

Doi bărbaţi sunt acuzaţi de uciderea tinerei dispărute acum o lună la Constanţa. Procurorii nu i-au găsit trupul, dar susţin că au motive să creadă că ar fi fost ucisă de fratele ei împreună cu alt bărbat, care ar fi vrut s-o jefuiască. Lara Şaban, căsătorită religios cu un politician din Turcia, venise în România în luna aprilie cu 120.000 de euro, ca să cumpere un apartament.

RomaniaTV.net
28 mai 2012, 15:19
Fratele tinerei dispărute la Constanţa, acuzat de UCIDEREA ei

„Nu am reuşit să decoperim trupul tinerei, dar există indicii că aceasta a fost ucisă de frate şi de complicele acestuia, în scopul jafului”, a declarat procurorul Andrei Bodean, care a precizat că cei doi nu şi-au recunoscut fapta, potrivit Mediafax.

Aceştia urmează să fie prezentaţi, marţi, Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Surse neoficiale spun că într-un apartament din Constanţa au fost găsite urme de sânge, care ar proveni de la tânăra dispărută, dar deocamdată nu se ştie unde poate fi trupul acesteia.

Într-un comunicat al Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se arată că la imobilul unde a rezultat că s-ar fi aflat victima înaintea dispariţiei au fost făcute percheziţii care „au relevat elemente probatorii importante”, mai scrie Mediafax.

Luni-dimineaţă, mai multe persoane au fost audiate în cazul dispariţiei soţiei politicianului turc, între acestea aflându-se fratele şi cele două surori ale tinerei.

Tânăra dispărută, Lara Şaban, este din Constanţa, dar locuieşte în Turcia, unde, conform declaraţiilor rudelor sale, s-ar fi căsătorit, numai religios, cu un om de afaceri şi politician turc, Huseyn Sipahi, candidat la Primăria oraşului Istanbul.

Tânăra, care are o fetiţă de trei ani, a venit în ţară în luna aprilie, împreună cu fetiţa sa şi cu o prietenă, cu intenţia de a achiziţiona un apartament. Astfel, Lara Şaban avea la ea aproximativ 120.000 de dolari, dar la data dispariţiei nu avea banii asupra ei şi nici paşaportul. De asemenea, maşina pe care o conducea, un Porsche Panamera, a rămas în parcarea din faţa unui imobil de pe strada Mircea cel Bătrân, unde locuiesc mama şi fratele său.

La data de 3 mai, în jurul orei 16.00, tânăra a plecat de acasă cu intenţia de a se întâlni cu fratele său, în faţa unui hotel din cartierul Tomis Nord, dar nu a mai ajuns la întâlnire. Fratele ei a încercat să o sune, însă telefoanele ei erau închise. Vazând că nu se întoarce acasă, rudele au anunţat a doua zi dispariţia tinerei, care a fost dată în urmărire naţională şi internaţională.

Femeia ar fi fost răpită şi dusă în Bulgaria, potrivit unor surse din ancheta poliţiei.