Soţia unui politician turc, dispărută la Constanţa: Miza, 160.000 de euro

Detalii surprinzătoare în cazul tinerei de 27 de ani dispărută în urmă cu mai bine de o săptămână la Constanţa. Anchetatorii cred că femeia este încă în viaţă şi că miza dispariţiei este suma de 160.000 de euro, cu care femeia venise din Turcia.

RomaniaTV.net
11 mai 2012, 14:01
Soţia unui politician turc, dispărută la Constanţa: Miza, 160.000 de euro

Ancheta privind dispariţia, la Constanţa, a soţiei unui om politic turc se desfăşoară şi cu ajutorul SRI, potrivit unor surse din rândul achetatorilor. Oamenii legii merg pe ipoteza că femeia este încă în viaţă şi încearcă să îi localizeze telefonul mobil, în încercarea de afla unde este aceasta.

Potrivit anchetatorilor, se pare că miza dispariţiei este suma de 160.000 de euro, cu care femeia venise în ţară. Pe data de 3 mai, în ziua în care a dispărut, Lara Shaban urma să se întâlească cu mama sa şi cu fratele pentru a viziona un apartament pe care voia să-l cumpere.

Tânăra nu a mai ajuns însă la întâlnire şi nici nu a mai răspuns la telefon. Oamenii legii au dat-o pe tânără în urmărire.