Directorul adjunct al Romarm, reţinut pentru 24 de ore

Fostul director general al Uzinei Mecanice (UM) Sadu, în prezent director adjunct al Romarm, Lori Boian, a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore de către procurorii gorjeni, a declarat, pentru Agerpres, procurorul de caz Emil Moţa.

03 sept. 2013, 12:02
Directorul adjunct al Romarm, reţinut pentru 24 de ore

Conform sursei citate, Lori Boian, audiat luni, alături de alţi doi foşti directori generali ai uzinei, a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de instigare la delapidare, într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la diminuarea rezervei de mobilizare din cadrul unităţii.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus, luni, începerea urmăririi penale prin extinderea cercetărilor faţă de trei foşti directori generali ai UM Sadu şi faţă de directorul de producţie al acestei unităţi, pentru comiterea infracţiunilor de instigare la delapidare şi o altă infracţiune prevăzută de Legea specială, precum şi faţă de un magazioner din cadrul aceleiaşi unităţi, pentru comiterea infracţiunii de delapidare, reţinându-se că există indicii în sensul că persoanele cu funcţii de conducere au dispus diminuarea rezervei de mobilizare, aflate în prezent în administrarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, prin scoaterea unor cantităţi de materiale în valoare totală de 727.930 de lei şi introducerea în procesul de fabricaţie pentru producerea de muniţie fără a fi întocmite documente legale care să ateste folosirea acesteia şi influenţa pe care urmau să o aibă în preţul de cost al produselor finite.