A fi un părinte bun înseamnă să-i oferi micuţului tău un mediu propice pentru a se dezvolta armonios din toate punctele de vedere. Iar pentru mulţi părinţi momentul când copiii lor încep şcoala se transformă într-un punct de cotitură. Evident, cu cât şcoala la care îţi duci copilul este mai bună, cu atât mai mari sunt şansele ca el să înveţe mai mult. Dar nu neapărat şi mai bine.

Şcoala a început deja de o lună, iar copilul tău poate nu are rezultatele pe care le-ai aştepta având în vedere că ai făcut eforturi foarte mari să-l înscrii la o instituţie bună, cu cadre didactice bine pregătite şi cu condiţii de şcolarizare dintre cele mai bune. Nu te grăbi să dai vina pe sistemul de învăţământ sau să îl cerţi pe cel mic pentru că nu este atent sau interesat la ore. Cel mai bine ar fi ca, înainte de a te gândi la aceste aspecte, să te gândeşti puţin dacă faptul că te-ai zbătut pentru un loc într-o şcoală „bună” este tot ceea ce puteai face ca părinte.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Vacanţa de Paşte 2024. Câte zile libere au elevii şi când ...

Elevii care promovează examenul de Bacalaureat ar putea susține ...

Ei bine, în afară de alegerea unei instituţii de învăţământ dintre cele mai bune pentru copilul lui, fiecare părinte poate influenţa mai mult decât crede rezultatele şi felul în care cel mic priveşte şcoala.

Învaţă-l să vadă importanţa şcolii

Un studiu realizat recent de specialişti de la North Carolina State University arată că rezultatele şcolare sunt influenţate mai mult de atitudinea părinţilor decât de calitatea şcolii. Dacă un părinte se va implica activ în activităţile şcolare ale copilului, dacă îl va ajuta la teme, la proiecte şi în procesul de învăţare, arătându-i, totodată, încredere şi disponibilitate la comunicare, rezultatele şcolare ale micuţului vor fi mult mai bune, indiferent de şcoala la care el învaţă.

Specialiştii au comparat nivelul de „capital social familial”, adică al calităţii implicării din partea părinţilor”, cu cel de „capital social şcolar”, adică rolul şcolii în sine.

Rezultatele au arătat că elevii cu niveluri mai ridicate de „capital social familial” şi cu „capital social şcolar” scăzut au avut rezultate academice mai bune decât cei în cazul cărora lucrurile stăteau invers.

„Atât şcoala, cât şi implicarea părinţilor sunt importante, însă rolul părinţilor este mult mai important în obţinerea succeselor academice”, explică dr. Toby Parcel, şeful echipei de cercetare.

„Capitalul social familial” este definit de cercetători drept legătura dintre părinţi şi copii, inclusiv încrederea, căile de comunicare şi nivelul de interes şi implicare manifestat de adulţi. „Capitalul” poate fi crescut prin activităţi ca verificarea temelor şi participarea la evenimentele organizate la şcoală.

„Studiul nostru arată că părinţii trebuie să fie conştienţi de cât de importanţi sunt pentru cei mici şi să investească timp în copiii lor, asta însemnând să-i ajute cu temele şi să le verifice la final, să participe la evenimente la şcoală şi să le arate astfel celor mici că şcoala este importantă„, a explicat dr. Parcel.

De partea cealaltă, „capitalul social şcolar” include abilitatea instituţiei de învăţământ de a fi un mediu propice pentru învăţare, incluzând aici măsuri precum implicarea elevilor în activităţi extracuriculare, etica profesorilor şi abilitatea lor de a răspunde nevoilor fiecărui elev în parte.

Cu alte cuvinte, studiul – realizat pe mai mult de 10.000 de elevi, părinţi, profesori şi administratori de şcoală – arată că dacă tu, ca părinte, arăţi interes faţă de şcoală, copilul tău va face acelaşi lucru. În plus, pe lângă faptul că îţi vei ajuta micuţul să obţină la şcoală rezultate care vă vor mulţumi pe amândoi, veţi avea ocazia să petreceţi şi mai mult timp împreună.

Nu critica dascălii în faţa copilului

De multe ori, când copilul vine de la şcoală cu probleme de genul unei lecţii neînţelese sau chiar cu note mai mici decât el consideră că ar fi meritat, părinţii sunt tentaţi să acuze profesorul sau învăţătorul. Atenţie, însă! Chiar dacă acuzaţiile şi nemulţumirile sunt justificate, acestea nu trebuie exprimate în faţa copilului, din mai multe motive.

În primul rând, cei mici „înregistrează” tot ce aud la adulţi şi iau de bune toate mesajele pe care aceştia le transmit, voluntar sau involuntar. Astfel, rişti să ai surpriza ca fiul sau fiica ta să reproducă în faţa dascălului ceea ce a auzit acasă. Şi dacă nici nu ai folosit cuvinte prea elegante, s-ar putea să-ţi fie greu să mai dai apoi ochii cu învăţătorul.

Când un părinte critică dascălul în faţa copilului, practic îi subminează acestuia autoritatea şi va fi greu ca ulterior cel mic să îşi mai privească pedagogul cu acelaşi respect.

Nu eşti un părinte rău dacă îl obligi să-şi facă temele

Majoritatea părinţilor se lasă şantajaţi de copii şi au tendinţa să facă adesea compromisuri doar de dragul unui pupic sau al unor drăgălăşenii pe care cei mici le folosesc, însă, ca „arme” împotriva adulţilor.

Aceştia ar trebui, însă, să ştie că a-ţi trimite copilul să-şi facă temele sau să citească atunci când el vrea să se uite la televizor, să se joace la calculator sau să facă orice altceva nu te face un părinte rău. Dimpotrivă.

Odată cu începerea şcolii, limitarea timpului petrecut în faţa televizorului sau a calculatorului şi stabilirea unui program bine gândit devine mai importantă ca oricând.

După ce vine de la şcoală, copilul trebuie obişnuit să ia masa de prânz, să se recreeze şi apoi să se odihnească, înainte de a-şi face temele, care sunt, nu-i aşa, responsabilitatea lui principală de acum. Abia după rezolvarea temelor pentru a doua zi, cu ajutor şi explicaţii acolo unde situaţia o cere, se poate vorbi despre televizor sau jocuri.

Părinţii trebuie să fie atenţi, însă, la capacitatea celor mici de a manipula, pentru că s-ar putea ca, fără să-şi dai seama, să ajungă să facă ei temele primite de cel mic. Iar atunci copilul va învăţa că poate oricând să-i convingă pe „mami” şi „tati” să-i rezolve problemele şi să se ocupe de responsabilităţile lui, iar notele lui nu vor reflecta cunoştinţele decât atunci când nu va fi nimeni prin preajmă să-l ajute.

Psihologii arată că limitarea timpului petrecut de copii în faţa micului ecran sau a monitorului de calculator pot avea efecte benefice pentru sănătatea şi bunăstarea celor mici.

Până la vârsta de 7 ani, copiii din zilele noastre petrec aproximativ un an în faţa unor astfel de ecrane, iar după începerea şcolii statisticile arată că ei petrec mai mult timp în faţa televizorului decât la şcoală. Dincolo de faptul că, lăsat să piardă vremea fără sens în faţa unui ecran, copilul nu va învăţa prea curând că responsabilităţile lui trebuie duse la îndeplinire, sedentarismul îi poate declanşa afecţiuni precum obezitate, risc de boli cardiovasculare şi de diabet de tip II, dar şi probleme de atenţie şi altele de ordin psihic.