BÂLBE în direct, la CNN: Ambasadorul român în Marea Britanie are o engleză lamentabilă VIDEO

Ambasadorul României la Londra s-a bâlbâit la CNN. Ion Jinga a încercat, într-o intervenţie la postul de televiziune,  să dea explicaţii cu privire la implicarea ţării noastre în scandalul cărnii de cal,  însă limba engleză i-a jucat feste diplomatului român.

RomaniaTV.net
12 feb. 2013, 21:21

În intervenţia de la postul de televiziune CNN, ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga, a susţinut nevinovăţia autorităţilor române în scandalul cărnii de cal. Explicaţiile în limba engleză i-au făcut însă probleme diplomatului român.

„Cred că prima responsabilitate să informeze publicul, să avizeze, aparţine vânzătorului şi apoi furnizorului produsului care trebuie să vadă de la cine s-a cumpărat carnea tocată. Pentru că e vorba de carne tocată. Nu există nicio companie din România care să exporte carne tocată. De niciun fel. Repet, dacă vreţi să găsiţi un răspuns bun, corect la întrebarea dumneavoastră, trebuie să verificaţi lanţul furnizorilor de carne tocată. România nu face parte din acest lanţ”, a răspuns Ion Jinga într-o engleză aproximativă.

Ambasadorul român a continuat în acelaşi mod să răspundă la o altă întrebare: „Nu am numele celor două abatoare, dar cred ca e o problemă de credibilitate, atâta timp cât, potrivit unei anchete interne condusă de guvernul român nu a existat nicio dovadă de încălcare a niciunei reguli europene făcută de vreo companie română sau pe teritoriul roman. Toate acestea au fost precizate de către primul ministru al României, Victor Ponta.”

La o altă întrebare, ambasadorul a răspuns: „Nu sunt investigator, nu pot eu să fac o investigaţie. Ştiu că este în progres o anchetă în Marea Britanie, la fel şi în Comisia Europeană … Noi, România, suntem foarte hotărâţi să ne păstrăm credibilitatea, reputaţia, cooperăm pe deplin cu autorităţile britanice, cu Comisia Europeană şi noi aşteptăm rezultatul final… Dar ceea ce ştiu sigur este că acel proiect, carnea importată in Marea Britanie, a fost făcută din carne tocată. Romania nu exportă niciun fel de carne tocată”, a încheiat ambasadorul.