Angelina Jolie a ajuns piele şi os FOTO

Angelina Jolie şochează din nou. Celebra actriţă a fost surprinsă, zilele trecute, pe aeroportul internaţional din Los Angeles în timp ce se îndrepta spre Congo.

27 mart. 2013, 08:12

Angelina Jolie este considerată a fi una dintre cele mai frumoase femei din lume, însă nici măcar cei mai înflăcăraţi fani ai actriţei nu pot trece cu vederea faptul că aceasta a slăbit alarmant în ultima vreme.

La plecarea în Congo, Angelina a avut o apariţie de-a dreptul şocantă. Extrem de ocupată cu filmările, cu cei şase copii ai săi şi cu misiunile umanitare, Angelina Jolie a ajuns piele şi os. Apropiaţii spun că actriţa uită efectiv să mănânce, iar rezultatul este un look anorexic, care i-a adus critici virulente din partea nutriţioniştilor.

Angelina Jolie a participat la o misiune umanitară în Congo, alături de ministrul britanic de Externe, William Hague. Cei doi au vizitat, marţi, tabăra Nzolo.

Pe de altă parte, deşi tabloidele scriu zilnic despre mult aşteptata nuntă dintre Jolie şi Brad Pitt, se pare că aceasta nu va mai avea loc. Nu pentru că aceştia ar avea probleme în relaţie, însă, ci pentru că evenimentul ar fi avut loc deja în mare secret, indiciul fiind verigheta pe care Angelina o poartă deja de ceva vreme.