Zeci de medici şi asistente îi vor supraveghea pe românii răniţi, care vor fi aduşi din Muntenegru

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, luni, că persoanele rănite în accidentul din Muntenegru care vor fi aduse în ţară, marţi, cu două avioane militare, vor fi supravegheate de peste 25 de medici şi asistente. Aeronavele vor fi aşteptate la Podgorica în jurul orei 9.00.

RomaniaTV.net
24 iun. 2013, 17:03
Zeci de medici şi asistente îi vor supraveghea pe românii răniţi, care vor fi aduşi din Muntenegru

Secretarul de stat a mai spus că cele două avioane aparţin Forţelor Aeriene Române, fiind vorba de un avion mare Hercules, şi unul mai mic, Sparatan, ambele echipate cu aparatură medicală, inclusiv cu aparatură specifică pentru terapie intensivă.

„Vor fi peste 25 de medici şi asistente în cele două avioane, pentru a avea grijă de pacienţi în timpul transferului. Cele două avioane aşteptăm să ajungă în jurul orei 9.00. Odatăp ajunse, echipele medicale vor fi aduse la spital cu tot cu echipamente. Vom pregăti pacienţii şi apoi îi vom duce la avioane şi la Bucureşti. În Bucureşti, patru spitale de urgenţă sunt pregătite să-i primească”, a zis Raed Arafat, potrivit Mediafax.

El a mai spus că în cele două avioane va exista un medic la doi pacienţi.

Arafat a precizat că a mai făcut încă o vizită pacienţilor aflaţi în terapie intensivă şi majoritatea sunt transferabili. „Mâine este de văzut dacă mai trebuie să rămână cineva aici. Analizăm fiecare caz în parte. (…) Vom continua evaluările şi, mâine dimineaţă, vom lua deciziile finale pentru transportul către Bucureşti”, a declarat Raed Arafat.

Oficialul a mulţumit totodată medicilor şi asistentelor de la Podgorica pentru tot ce-au făcut pentru pacienţii români, precizând că „ei i-au salvat pe oamenii de aici”.

Reprezentantul spitalului din capitala Muntenegrului unde sunt internaţi cetăţenii români implicaţi în accident a precizat că patru dintre pacienţi respiră cu ajutorul aparatelor şi, deşi au funcţii vitale stabile, sunt încă în pericol.

El a mulţumit ministerelor Sănătăţii din Serbia, Muntenegru şi Croaţia pentru suportul oferit spitalului pentru tratarea acestor pacienţi.

Secretarul de stat Raed Arafat, aflat la spitalul din Podgorica pentru a evalua starea victimelor în vederea aducerii acestora în ţară, a precizat anterior, într-o declaraţie de presă, că 18 români au murit în accident, în timp ce 29 sunt internaţi, dintre care şapte, la terapie intensivă.

Pacienţii care pot fi transportaţi vor fi aduşi, probabil mâine dimineaţă, în ţară, cu două avioane militare, urmând ca un al treilea avion să preia persoanele decedate, după efectuarea autopsiilor şi îndeplinirea formalităţilor, potrivit declaraţiilor lui Arafat.

Spitalele de urgenţă din Capitală – Floreasca, Elias, Bagdasar-Arseni şi Universitar – sunt pregătite pentru preluarea răniţilor.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie în Muntenegru, duminică după-amiază. Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.