Chestorul Manoloiu: Nu îmi dau demisia. Învinuirea nu are relevanţă, vine şi se duce

Chestorul Constantin Manoloiu a declarat, la ieşirea de la sediul Parchetului instanţei supreme, că nu îşi dă demisia, că este un profesionist, iar învinuirea "nu are relevanţă, ea vine şi se duce".

RomaniaTV.net
06 aug. 2012, 14:28
Chestorul Manoloiu: Nu îmi dau demisia. Învinuirea nu are relevanţă, vine şi se duce

Îmi voi da demisia când nu voi mai putea să îmi fac treaba ca lumea. N-are relevanţă. Învinuirea vine şi se duce„, a spus chestorul Constantin Manoloiu.

Întrebat de jurnalişti dacă se simte ameninţat de Traian Băsescu, Manoloiu a răspuns: „Eu sunt profesionist, nu fac politică şi nu voi face politică niciodată. Voi fi un garant că toate cifrele vor fi corecte. (…) Eu n-am simţit-o ca o ameninţare, ci ca o atenţionare să ne facem treaba.

Manoloiu a precizat totodată că el nu a transmis informarea privind numărul de alegători către Curtea Constituţională, ci a adresat-o ministrului de Interne, Ioan Rus. 

Eu i-am comunicat domnului ministru Rus, nu Curţii Constituţionale, că nimeni nu poate să-şi însuşească această cifră şi am enumerat posibilităţile care pot s-o modifice. Era o adresă în care spuneam că este posibil, atât„, a arătat chestorul.

„Cifra de 18.292.514 de alegători reprezintă o cifră până la data de 20 iulie 2012”, a adăugat Manoloiu, precizând că este o „cifră fluidă”.

Chestorul a mai spus că ancheta Parchetului ar putea fi „un moment zero” al Evidenţei Populaţiei, referindu-se la eventualitatea stabilirii cu exactitate a numărului persoanelor aflate în evidenţele instituţiilor.

„Sperăm ca acum – poate este şi un moment zero al evidenţei populaţiei – să facem o verificare în teren”, a declarat Manoloiu, precizând că din baza de date vor fi scoase doar persoanele decedate sau alte persoane, dar doar pe cale legală în baza unui „act absolut legal”.

Manoloiu a făcut referire la necesitatea unui soft care să actualizeze on-line numărul persoanelor odată cu decesul unei persoane şi care să facă legătura dintre serviciile de stare civilă şi cele ale evidenţei populaţiei.

„Avem un proiect (…). Dacă s-ar fi informatizat, nu mai aveam nicio problemă (…) Dacă aveam softul, se actualiza on-line”, a mai spus chestorul Manoliu arătând şi că au fost făcute demersuri către conducerea instituţiei, motivul nerealizării proiectului putând fi lipsa de bani.

Şeful Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Constantin Manoloiu, a fost pus oficial sub acuzare, împotriva ofiţerului de poliţie fiind declanşată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Întrebat cum se simte în postura de învinuit, chestorul Manoloiu a spus: „Nu mă simt bine”.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 6 august, începerea urmăririi penale faţă de Constantin Manoloiu, „sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 raportat la art.248 indice 1 Cod penal.  Învinuitul Manoloiu Constantin a eludat dispoziţiile legale incidente în materia atribuţiilor sale, cunoscând că încalcă legislaţia în materie şi ignorând acest aspect.”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, l-a acuzat în data de 3 august pe şeful de la Evidenţa Populaţiei, chestorul Constantin Manoloiu, că „a minţit” ori înainte, ori după referendum.

Decizia de ieri (joi n.red.) a CCR a fost generată de un chestor – să nu ne facem iluzii că ministrul de Interne nu a ştiut şi nu a fost aranjată cu el – i-a scris ministrului de Interne că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine, domnul chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Or, un chestor… Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor„, a spus Traian Băsescu.