Vremea va fi caldă, dar nu scăpăm de ploile torenţiale PROGNOZA METEO ÎN WEEKEND

Vineri, în estul şi în sudul ţării precum şi în zonele de munte norii  domină cerul mai multe ore şi îndeosebi după amiază aduc averse însoţite de fulgere, tunete şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

RomaniaTV.net
13 iun. 2013, 15:21
Vremea va fi caldă, dar nu scăpăm de ploile torenţiale PROGNOZA METEO ÎN WEEKEND

Izolat, ploile sunt mai însemnate cantitativ şi lasă în urmă peste 25 de litri de apă pe mp şi vor fi şi condiţii de grindina. În celelate regiuni, adică în interiorul arcului carpatic, vremea e ceva mai blândă, cu cerul variabil şi doar izolat aşteptăm ploi de vară şi descărcări electrice. Maximele prognozate de către meteorologi pleacă de la 23 grade în Moldova, în zonele unde ploile sunt mai insistente şi ajung la 29 grade în Banat.

În Capitală, ziua începe cu cer variabil, dar după amiază norii se dezvoltă tot mai mult, acoperă temporar cerul şi, aşa cum ne-am obişnuit, revin aversele însoţite de descărcări electrice şi răbufniri ale vântului. Până după amiază mercurul din termometre ajunge la maxime în jur de 26 grade, normal pentru dată din calendar.

Sâmbătă mai avem parte de ploi de vară însoţite de tunete, fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după amiază, dar vorbim despre astfel de fenomene doar cu caracter local  în estul şi în sud-estul ţării precum şi la munte. În celelalte zone averse şi fenomene electrice vor fi chiar mai puţine. Maximele mai cresc însă puţin şi după miază termometrele arăta de la 24 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei până la 30 grade în Vanat, în sudul şi în sud-estul ţării.

În Capitală, prima zi de weekend începe cu vreme mai bună, dar după amiază norii se înmulţesc şi sunt condiţii pentru ploi de scurtă durată, dec electrice şi vânt mai turbulent.Se încălzeşte uşor, aşa că maximele prognozate ajung la 28, 29 grade.

Duminica se ameliorează cu certitudine sub aspectul precipitaţiilor. Practic doar în jumătăţea estică a ţării şi la munte se mai înnorează temporar şi izolat cad averse  însoţite de fulgere şi tunete. În celelalte regiuyni vremea e în general frumoasă, cu cerul variabil. Temperaturile continuă să crească uşor astfel încât după amiază vremea devine chiar caldusoara în vest şi în sud. Vorbum despre maxime de la 26 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei până la 32 grade în sudul Olteniei şi al Munteniei.

Bucureştenii au parte în sfârşit de o zi de vară autentică. Soarele domină cerul în prima parte a zilei, apoi norii se mai înmulţesc, fără să aducă ploi. După amiaza vremea devine călduroasă, meteorologii anuata 31, 32 grade.

La începutul săptămânii viitoare doar la munte şi cu totul izolat în celelalte zone mai sunt ploi de scurtă durată. În cea mai mare parte a ţării vremea e în general frumoasă, cu cerul variabil, dar devine călduroasă. Meteorologii prognozeza maxime de la 29 la 33, poate chiar 34 grade în Banat.De marţi până vineri şansele de apariţie a ploilor sunt mai mici dar vremea rămâne călduroasă, cu maxime de peste 30 de grade în cea mai mare parte a ţării.