Vremea rămâne caldă, cu temperaturi de până la 15 grade. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Vremea se va menţine caldă în următoarele trei zile, temperaturile urcând până la 15 grade în unele zone ale ţării. Spre finalul săptămânii, în timp ce vremea se menţine frumoasă, vântul va bate mai puternic şi, local, vor apărea ploi şi lapoviţe.

RomaniaTV.net
11 mart. 2013, 15:18
Vremea rămâne caldă, cu temperaturi de până la 15 grade. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Marţi, vremea rămâne mai caldă decât în mod normal pentru această dată, maximele amiezii pornesc de la 5…6 grade în nordul extrem al Moldovei, dar în sudul Olteniei şi al Munteniei se ating din nou valori de aprilie, 16…17 grade Celsius. Aceste temperaturi vin în condiţiile cerului acoperit de nori ce lasă ploi la nivel local în estul ţării, fără vânt alert, dar şi în sud/vest în noaptea următoare, în timp ce la munte sunt şi lapoviţe sau ninsori.

În Capitală tot caldă va fi vremea şi marţi, maxima zilei se va situa în jurul valorii de 15 grade, în loc de 9 grade, cât ar fi normal, în condiţii de cer temporar noros şi posibil câţiva stropi de ploaie, cel mai probabil după-amiaza.

Citeşte şi PROGNOZA METEO PE 2 SĂPTĂMÂNI

Şi miercuri tot caldă este vremea, temperaturile la prânz se încadrează între 7 grade în nordul Moldovei până la 19 grade în Lunca Dunării, deşi încă sunt înnorări şi plouă slab, local în nord-vest şi în zona de munte şi doar pe alocuri în rest. Abia în noaptea următoare, ploile cuprind întreaga jumătatea vestică a teritoriului, iar în zona montană înaltă vorbim şi despre lapoviţe sau ninsori, iar vântul se intensifică sş el, ca, de altfel şi în sudul Banatului, unde rafalele de vânt sunt tot mai putrenice.

În Bucureşti, miercuri, temperatura la amiază va fi de aproximativ 15 grade, încă ridicată pentru data din calendar, în condiţii de cer temporar acoperit de nori şi, posibil, câţiva stropi de ploaie. Vânt va bate cel mult moderat.

Joi, vremea caldă se menţine, mai ales în sud-estul ţării, unde regăsim cele mai ridicate temperaturi din ţară, 19 grade la amiază, pornind de la 9 în Bucovina, în ciuda cerului acoperit de nori şi a ploilor prezente pe arii extinse în vestul, centrul şi nordul ţării. La munte peste zi, dar şi în Banat, Crişana şi Maramureş, unde în noaptea următoare se va resimţi un proces de răcire, îşi fac apariţia şi ninsorile. Totodată, şi vântul devine alert la nivel local în mare parte din ţară, în timp ce pe crestele înalte de munte suflă de-a dreptul tare.

Şi în Capitală, joi, va fi încă o zi caldă, cu 17 grade în termometre, dar vor fi destul de mulţi nori, care lasă ploi, mai ales în noaptea următoare. Cât despre vânt, devine destul de sprinten, menţine cote de moderat pe parcursul zilei.