Violenţă fără margini: O elevă îşi loveşte cu pumnii un coleg de clasă VIDEO

Scene violente într-o şcoală din România. O elevă îşi bate colegul de clasă fără ca cineva să intervină. Tot un elev a filmat întreaga scenă şi a postat imaginile pe internet.

13 ian. 2013, 12:44
Violenţă fără margini: O elevă îşi loveşte cu pumnii un coleg de clasă VIDEO

Un nou scandal aşează o pată neagră pe imaginea şcolii româneşti. Recent, un filmuleţ care a fost postat pe internet stă dovadă în acest sens. Doi elevi s-au luat la bătaie în sala de clasă. Minute în şir, un băiat este bătut de către una din colegele sale. Fata, extrem de furioasă, îi cară pumni în cap şi în coaste. Fără să riposteze, băiatul stă şi încasează loviturile colegei.

În tot timpul scandalului, niciun alt elev din clasă nu a intervenit.

Invitat la România TV, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a vorbit despre violenţa în şcoli şi cum poate fi ea combătută. Legat de filmuleţul de mai sus, oficialul a spus că această înregistare ar trebuie să se afle pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, în dreptul şcolii în care s-a produs, iar ulterior, elevii să poată încarca singuri acest gen de video-uri, iar inspectorii de specialitate să intervină imediat.

„În acest caz de violenţă, ca şi în cazuri similare, directorul are responsabilitatea păstrării disciplinei în şcoli. Dacă nu o face, pleacă. Dacă bătaia era în timpul orelor şi profesorul nu şi-a făcut treaba, pleacă. De asemenea, trebuie să se discute cu părinţii, pentru că şi părinţii au o responsabilitate în această problemă”, a spus ministrul.

Mai mult, ca o măsură de reducere sau chiar eliminare a violenţelor în şcoli, oficialul consideră că introducerea camerele de supraveghere ar fi o măsură utilă. „Ca să nu mai existe înregistrări facute de elevi, au aş pune camere de luat vederi, chiar dacă unii părinţi nu sunt de acord. Nu e nimic rău, şcoala este un spaţiu public”, a conchis Remus Pricopie.