Victor Ponta rămâne cu titlul de doctor

Noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a decis să nu retragă titlul de doctor al lui Victor Ponta după decizia Consiliului de Atestare a Diplomelor de săptămâna trecută.

RomaniaTV.net
03 iul. 2012, 15:22
Victor Ponta rămâne cu titlul de doctor

În prima zi a celui de-al treilea mandat ca ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că nu are de gând să ia o decizie în cazul titlului de doctor al premierului Victor Ponta până când teza acestuia de doctorat nu va fi analizată de Consiliul Naţional de Etică, dar şi de specialişti de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Ministrul Educaţiei spune că acestea sunt procedurile legale care trebuie îndeplinite în acest caz.

Potrivit ministrului, cei de la Facultatea de Drept ar trebui să îşi spună cuvântul punând cazul în contextul legislaţiei din 2003, când Victor Ponta a susţinut lucrarea de doctorat. Mai mult, Ecaterina Andronescu a declarat că ordinul de reorganizare a Consiliului de Atestare a diplomelor este valabil şi nu va fi anulat.

CITEŞTE ŞI:

BACALAUREATUL ar putea fi MODIFICAT din toamnă