Victor Ponta: Restructurările în sectorul bugetar continuă

Restructurările în anumite domenii ale statului continuă! Anunţul a fost făcut de Victor Ponta. Cu toate acestea, premierul a declarat că în educaţie şi sănătate posturile trebuie deblocate. În acelaşi timp, Ponta promite o scădere a TVA-ului la pâine, dar şi o reducere a contribuţiilor asigurărilor sociale. 

29 apr. 2013, 19:12
Victor Ponta: Restructurările în sectorul bugetar continuă

„Sunt domenii în care vom face restructurări şi vom păstra regula de blocare a angajării în diverse structuri ministeriale sau administraţie, şi sunt domenii, şi preşedintele mi-a dat dreptate, la sănătate şi educatie, unde trebuie să deblocăm posturi. Acum avem 1.200.000 de bugetari, şi în mod sigur nu va creşte acest număr, în mod sigur vom scădea din anumite domenii şi vom compensa la sănatate sau la educaţie”, a precizat premierul Victor Ponta. 

Citeşte şi Victor Ponta: Salariile mari de la stat vor fi taxate dacă va exista sprijinul colegilor liberal

În acelaşi timp, Ponta anunţă o scadere a TVA-ului la pâine, începând cu luna iulie.

„TVA-ul de 24 nu se pune problema să crească, se pune problema să scadă. O să facem un prim experiment cu pâinea, cu TVA-ul scăzut”, a spus primul-ministru, adugând că această măsură s-ar putea aplica începând cu semestrul al doilea.

Şi veştile bune nu se opresc aici. De anul viitor, premierul promite şi o reducere a contribuţiilor la asigurările sociale.

„Noi am rămas la cota unică de 16 la sută şi aici este meritul colegilor liberali. Nu am crescut cu absolut nimic contribuţiile de asigurări sociale, ba chiar mai mult, ca prim obiectiv, dacă reuşim anul viitor vom umbla la CAS-uri”, a susţinut Victor Ponta.