Victor Piţurcă: Se poate să pierdem cu Olanda, dar publicul sper să ne susţină până la final

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că suporterii reprezentativei Turciei trebuie să fie un exemplu pentru fanii echipei naţionale a României, precizând că în meciul cu Olanda jucătorii săi au nevoie de susţinere din partea publicului până la fluierul final.

RomaniaTV.net
15 oct. 2012, 14:55
Victor Piţurcă: Se poate să pierdem cu Olanda, dar publicul sper să ne susţină până la final

Publicul naţionalei Turciei trebuie să fie un exemplu şi pentru suporterii României. Ei îşi susţineau echipa în minutul 95, iar la sfârşit şi-au aplaudat favoriţii chiar dacă au pierdut. Şi nouă ni se poate întâmpla să pierdem, de aceea sper ca fanii să ne susţină până la sfârşit. Dacă vor fi susţinuţi, aceşti jucători vor da pe teren chiar mai mult decât în meciul cu Turcia„, a spus Piţurcă.

Tehnicianul a menţionat că jucătorii echipei naţionale vor face totul pentru a nu-i dezamăgi pe fani. „Este formidabil că prin joc şi prin rezultate am reuşit să atragem din nou publicul la stadion. Sper ca mâine (n.r. – marţi) să fie al doisprezecelea jucător, iar noi să le oferim spectacol. Deşi, ceea ce mă interesează pe mine sunt cele trei puncte”, a spus Victor Piţurcă.

Echipa naţională a României va întâlni Olanda, marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, în cadrul Grupei D a preliminariilor Cupei Mondial din 2014.