Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely SCAPĂ de urmărirea penală

Deputaţii s-au pronunţat marţi, în şedinţa de plen, împotriva cererilor de începere a urmăririi  penale pentru foştii miniştri Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely, informează România TV.

RomaniaTV.net
11 sept. 2012, 11:07
Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely SCAPĂ de urmărirea penală

Camera Deputaţilor a respins solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

Pentru ridicarea imunităţii lui Laszlo Borbely s-au înregistrat 53 de voturi „pentru” şi 181 de voturi „împotrivă”.

Ştiam că sunt nevinovat. Când a fost decizia de a cere începerea urmăririi penale, imediat am decis să îmi dau demsia ca ministru. Mi s-a părut corect să-mi depun mandatul, pentru a nu pune sub semnul întrebării activitatea Guvernului din care am făcut parte. Astăzi, plenul a confirmat că este nejustificată cererea de începere a urmăririi penale. Acesta este un semnal foarte clar că este vorba de respect faţă de oricine, de demnitatea cetăţeanului din România. Este prima zi când pot să spun că am răsuflat uşurat pentru că s-a făcut dreptate„, a declarat Laszlo Borbely, fostul ministru al Mediului, după votul din plen. 

În cazul lui Victor Paul Dobre s-au înregistrat 47 de voturi „pentru” ridicarea imunităţii şi 183 de voturi „împotrivă”.

„Cred că după mai bine de 20 de ani de politică, după mai bine de 20 de ani de activitate în administraţia publică, unde am îndeplinit foarte multe responsabilităţi, pentru mine a fost o zi foarte tristă. Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o situaţie de acest fel, atât timp cât am respectat legile ţării şi instituţiile. Am un mai respect pe Ministerul Administraţiei şi Internelor şi niciodată nu mi-am permis să impun cuiva să nu respecte legea„, a precizat Victor Paul Dobre, fostul ministru al MAI.

Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins solicitarea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

„Şi în cazul lui Victor Paul Dobre şi în cazul lui Laszlo Borbely votul în Comisia juridică a fost de 15 «împotrivă» şi două «pentru» începerea urmăririi penale. Aceste rapoarte ale Comisiei juridice vor fi prezentate mâine (marţi – n.r.) plenului, urmând ca plenul, prin vot secret, să autorizeze sau nu propunerile pe care Comisia juridică le-a făcut. Argumentele au fost pentru a nu fi de acord cu începerea urmăririi penale. Deci, nu au fost elemente pentru autorizarea începerii urmăririi penale”, declara Florin Iordache, vicepreşedinte al Comisiei Juridice.