Vezi ce animal va fi mascota Cupei Mondiale din Brazilia

Mascota Cupei Mondiale de fotbal din 2014, din Brazilia, va fi un mamifer din America Centrală şi de Sud cu corpul acoperit de plăci osoase şi cornoase mobile.

RomaniaTV.net
12 mart. 2012, 07:02
Vezi ce animal va fi mascota Cupei Mondiale din Brazilia

Un tatu va fi ales drept mascotă a Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, informează cotidianul Veja, deşi organizatorii nu intenţionează să anunţe oficial acest fapt mai devreme de luna octombrie

Alegerea acestui animal, a speciei tatu-bola, pe cale de dispariţie în Brazilia, a fost încurajată de Asociaţia Caatinga, un ONG brazilian care se ocupă cu protecţia mediului. Tatuul „se transformă într-o minge” atunci când este ameninţat, conform Veja, iar acest fapt i-a convins pe organizatori să accepte ideea alegerii acestui animal.