Vasile Cepoi A DEMISIONAT din funcţia de ministru al Sănătăţii. Raed Arafat a preluat interimatul

Vasile Cepoi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, după ce a fost acuzat de ANI că a beneficiat de contracte cu fonduri europene pe vremea când era şeful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Raed Arafat a preluat conducerea interimară a ministerului.

RomaniaTV.net
01 oct. 2012, 15:20
Vasile Cepoi A DEMISIONAT din funcţia de ministru al Sănătăţii. Raed Arafat a preluat interimatul

Vasile Cepoi a cerut premierului să fie eliberat din funcţie. „În această după-amiază, Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii i-a solicitat primului-ministru, Victor Ponta, eliberarea din funcţia de ministru al Sănătăţii„, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Lui Cepoi i s-a propus de către premierul Ponta să devină consilier de stat al primului-ministru pe probleme de sănătate.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Vasile Cepoi, în perioada în care a fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

„Guvernul a luat act de existenţa acţiunii ANI în ceea ce îl priveşte pe ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, în legătură cu indiciile referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Acuzaţiile sunt grave şi este absolută nevoie de clarificarea acestora în cel mai scurt timp. Domnul ministru se va prezenta la Parchetul General pentru a-şi prezenta punctul de vedere în acest caz. Dacă se va ajunge la o decizie definitivă în acest caz, care să confirme acuzaţiile care au fost aduse în acest moment, domnul Vasile Cepoi îşi va pierde poziţia de ministru în Guvernul României”, transmite Executivul.

Citeşte şi Nicolăescu: Cepoi a făcut bine, când ai probleme nu accepţi funcţii

Turcan: Demisia lui Cepoi, urmarea firească a apariţiei conflictului de interese sesizat de ANI

Chelaru: Arafat îl va suplini pe Cepoi cât va putea mai bine