Vasile Blaga: Mă bucur că Băsescu ţine la mine, şi eu ţin la el

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Timişoara, că se bucură de faptul că Traian Băsescu a spus că ţine la el, afirmând că şi el ţine la şeful statului şi că a observat că acesta "l-a reevaluat" pe Cristian Preda, care "poate între timp s-a făcut băiat bun".

RomaniaTV.net
14 mart. 2013, 12:07
Vasile Blaga: Mă bucur că Băsescu ţine la mine, şi eu ţin la el

„Am văzut poziţiile domnului preşedinte Traian Băsescu, mă bucură că a zis că ţine la mine şi eu ţin la domnia sa, pe de altă parte, soarta partidului va fi stabilită de cei 5.000 de delegaţi la Convenţie. Mă voi supune votului lor (…) Lumea va vedea şi va avea toate datele să judece în cunoştinţă de cauză. Nu sunt proprietarul partidului, ci sunt în conducerea lui în acest moment”, a declarat, joi, Blaga, la susţinerea moţiunii sale.

Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu va fi invitat la Convenţia Naţională a PDL, Vasile Blaga a răspuns că nu lansează personal invitaţiile şi că cei care organizează acest eveniment al partidului vor decide.

„Dacă va fi invitat (Traian Băsescu – n.r.) şi doreşte să vină bine, dacă nu, nu. Am văzut că l-a reevaluat şi pe Cristian Preda. Poate între timp Preda s-a făcut băiat bun”, a afirmat Blaga.

Preşedintele Traian Băsescu declara, marţi, că ar fi vrut ca la şefia PDL să candideze şi Cristian Preda şi că Vasile Blaga nu mai are potenţial de creştere.

„Eu ţin la Blaga foarte mult, dar îi spun «Stop, pentru că îngropi PDL, şi nu aş vrea să îl îngropi». Vasile nu mai are potenţial de creştere. Probabil potenţialul lui s-a suprapus cu al meu, suntem şi în aceeaşi generaţie”, a spus şeful statului, la Digi24.

El a spus că ar fi vrut ca la şefia PDL să candideze Cristian Preda, care s-a apropiat de partid în ultima vreme.