Universitatea Craiova a fost exclusă din FRF

Clubul SCFC U Craiova SA a fost exclus, luni, din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF, cu 168 de voturi pentru, 18 abţineri şi cinci împotrivă.

RomaniaTV.net
14 mai 2012, 09:27
Universitatea Craiova a fost exclusă din FRF

Având în vedere că nu e normal ca un oraş să sufere din cauza unei persoane iresponsabile, propun Adunării Generale să acorde un loc în Liga a II-a pentru o echipă din oraşul Craiova, urmând ca autorităţile locale să înscrie formaţia. Domnule Cîrţu, preluaţi frîele„, a spus preşedintele FRF, citat de GSP.

Adrian Mititelu a adus grave prejudicii pentru că a făcut pact cu Diavolul. Este cel care a dat în primire mulţi oameni la DNA şi pe mulţi i-a ameninţat cu darea în primire, de parcă DNA ar fi cine ştie ce sperietoare. Am depus 1.111 pagini pentru a contesta rezoluţia DNA„, a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din 2012. După dezafiliere, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi au plecat gratis la alte echipe.

Acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF (Marius Stan şi Marian Pălărie s-au abţinut), pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.