UNINOMINALUL PUR a trecut de Cameră. Parlamentarii vor fi aleşi pe sistemul „Câştigătorul ia totul”

Senatorii şi deputaţii vor fi aleşi într-un singur tur: candidatul care obţine cele mai multe voturi într-un colegiu merge în Parlament.  Asta se va întâmpla la alegerile parlamentare din toamnă, când se va aplica votul uninominal pur. Deputaţii au adoptat marţi proiectul de lege iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, care elimină pragul electoral şi introduce sistemul de vot uninominal într-un singur tur. 

RomaniaTV.net
22 mai 2012, 11:43
UNINOMINALUL PUR a trecut de Cameră. Parlamentarii vor fi aleşi pe sistemul „Câştigătorul ia totul”

Camera Deputaţilor a adoptat cu 180 voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR.

Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.

Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

Deputaţii au respins amendamentele PDL privind reducerea numărului de parlamentari la 300, precum şi cele ale UDMR.

CITEŞTE ŞI Protest în Parlament. Uninominalul pur, contestat de la balcoane: „Asta e MĂGĂRIE”

La dezbaterile generale, PDL a anunţat că, dacă nu se adoptă amendamentul privind reducerea numărului de parlamentari, nu susţine acest proiect, UDMR se abţine de la vot, iar grupul progresist şi cel al minorităţilor naţionale votează acest proiect.

În timpul dezbaterilor, mai mulţi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au protestat, de la balcoanele sălii de şedinţă, faţă de adoptarea acestui proiect de lege.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. Textul legislativ urmează să fie trimis spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu, cel care poate promulga legea sau o poate întoarce în Parlament.