Un pensionar s-a spânzurat într-o pădure din Grecia, din cauza problemelor financiare

Un pensionar în vârstă de 62 de ani s-a spânzurat miercuri într-o pădure de lângă Nikaia, o suburbie a oraşului-port Pireu, într-un gest care pare să fi fost motivat de problemele financiare, relatează site-ul eKathimerini.

RomaniaTV.net
31 mai 2012, 12:48
Un pensionar s-a spânzurat într-o pădure din Grecia, din cauza problemelor financiare

Poliţia a fost chemată la locul sinuciderii de localnicii aflaţi în stare de şoc, care l-au văzut pe bărbat atârnând de un copac în cursul dimineţii, când plecau spre serviciu.

Potrivit unor surse, pensionarul a lăsat un bilet în care preciza că problemele financiare l-au determinat să-şi pună capăt zilelor.

Datele statistice date publicităţii la începutul lunii arată că rata sinuciderilor a crescut cu 22 de procente între 2009 şi 2011, în condiţiile în care urmările crizei economice au început să fie simţite tot mai greu.