Un nou VIRUS PERICULOS pune pe jar lumea medicală

Un virus necunoscut până în prezent îngrijorează autorităţile medicale internaţionale, după ce s-a descoperit că acesta provoacă pneumonie şi insuficienţă renală. Până acum au fost semnalate trei astfel de cazuri, dintre care unul mortal.

RomaniaTV.net
25 sept. 2012, 14:09
Un nou VIRUS PERICULOS pune pe jar lumea medicală

Virusul este asemănător sindromului respirator acut sever, care a făcut sute de victime 2002.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că noua boală este cauzată de un nou virus periculos.

„Este un coronavirus, o nouă formă, şi este un virus care cauzează pneumonie şi afectează rapid rinichii. Nu ştim câte cazuri au fost înregistrate până acum, deoarece sistemele sanitare ne semnalează numai cazurile de îmbolnăviri severe. Până acum am fost anunţaţi despre trei cazuri. Unul nu va mai putea fi testat niciodată deoarece pacientul a murit. Iar celelalte două au fost testate şi este vorba despre acest virus”, a declarat Gregory Hartl, purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Specialiştii nu ştiu deocamdată modul în care se răspândeşte virusul. Cele două persoane infectate au fost tratate în Marea Britanie, dar fuseseră de curând în Qatar şi respectiv Arabia Saudită.

„Nu ştim dacă va cauza moartea multor persoane sau dacă va fi un virus ce apare din când în când şi dispare. Nici măcar nu ştim cum se transmite. Dacă se transmite de la om la om sau de la animal la om. Astfel că până nu lămurim aceste lucruri nu putem să ne pronunţăm referitor la cât de extins este sau cât de mortal. Este prea devreme”, a mai precizat Gregory Hartl.

Sindromului respirator acut sever a apărut în 2002 în China. Peste 8 mii de oameni au fost infectaţi, iar 800 dintre ei au murit.