Un muncitor din Galaţi a MURIT după ce a căzut de pe o schelă în timpul furtunii de joi

Un muncitor din Galaţi a murit vineri după ce a căzut de pe o schelă, de la 17 metri înălţime, în timpul furtunii de joi seară. Victima fusese adusă în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei din Galaţi şi, în ciuda eforturilor medicilor care l-au operat imediat, viaţa bărbatului nu a mai putut fi salvată.

14 iun. 2013, 07:56
Un muncitor din Galaţi a MURIT după ce a căzut de pe o schelă în timpul furtunii de joi

Furtuna puternică produsă joi la Galaţi a desprins din ancorele în care era fixată o schelă folosită pentru lucrări de reabilitare termică la un bloc din centrul oraşului. La acel moment, pe schelă se afla un lucrător, în vârstă de 25 ani, care s-a dezechilibrat şi a căzut de la nivelul etajului V.

O şoferiţă din trafic a văzut totul şi l-a transportat de urgenţă pe tânăr la spital. În zadar, rănile extrem de grave au condus la decesul bărbatului.

Potrivit inspectorului Viorel Dumitru, din cadrul ITM Galaţi, se efectuează o anchetă pentru a se constata care sunt cauzele ce au condus la acest eveniment şi dacă poate sau nu fi încadrat ca accident de muncă.

„Din cauza furtunii, dar, zic eu, că oricât de mare ar fi fost furtuna, schela ar fi trebuit să rămână pe poziţia în care a fost montată. Poate un element favorizant a fost şi plasa de protecţie cu care era acoperită această schel”, a spus Viorel Dumitru, inspector sef adj ITM Galaţi.

Inspectorii verifică şi dacă tânărul lucra cu forme legale şi dacă purta echipament de protecţie la momentul accidentului. Întrucât victima a decedat, în anchetă se vor implica acum şi procurorii gălăţeni.