Un gardian de la Penitenciarul din Arad, arestat: lua bani pentru a băga telefoane în închisoare

Păzea deţinuţii, dar acum poate ajunge chiar el în celulă. Un gardian de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Arad fost arestat, sub acuzaţia de luare de mită. El a fost surprins în flagrant, în timp ce primea o sumă de bani pentru a-i strecura unui deţinut un telefon mobil.

RomaniaTV.net
12 aug. 2012, 05:53
Un gardian de la Penitenciarul din Arad, arestat: lua bani pentru a băga telefoane în închisoare

După ce a primit 1.000 de lei de la ofiţerul sub acoperire, agentul-şef principal de la penitenciar a fost reţinut de poliţişti.

„Existând informaţii că inculpatul introducea în penitenciarul Arad diverse telefoane mobile, a fost organizată o acţiune şi a fost prins în flagrant, în timp ce primea două astfel de telefoane şi o sumă de bani”, a declarat Corina Corbaciu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Gardianul a fost arestat preventiv pentru o perioada de 30 de zile. Oamenii legii fac cercetări, pentru a se stabili dacă bărbatul a avut complici.

„Dacă în urma cercetărilor se va dovedi că sunt angrenate şi alte persoane în acest caz, se vor lua măsurile care se impun şi împotriva lor”, a precizat Nelu Iovescu, ofiţer la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.

Dacă va fi găsit vinovat, gardianul va fi dat afară şi ar putea ajunge după gratii.