Un fotbalist a fost bătut de bodyguarzii lui Radu Mazăre, în Mamaia

Fotbalistul Hamza Younes de la Petrolul Ploieşti susţine că a fost bătut de bodyguarzii primarului Radu Mazăre, în staţiunea Mamaia, informează România TV.

12 aug. 2013, 13:18
Un fotbalist a fost bătut de bodyguarzii lui Radu Mazăre, în Mamaia

Jucătorul Hamza Younes de la Petrolul Ploieşti se afla pe skijet, în staţiunea Mamaia din Constanţa. La un moment dat, era cât pe ce să îl lovească pe primarul Radu Mazăre. Doi bodyguarzi ai edilului au intervenit imediat şi l-au agresat pe fotbalist. Bărbatul susţine că a primit mai mulţi pumni de la gărzile de corp ale lui Radu Mazăre.

„Eram la Mamaia, la plajă. Eram în apă cu un ski jet, iar primarul Radu Mazăre era să intre mine, făcea parasailing. L-am evitat. A început să mă insulte. I-am răspuns, iar când am ieşit din mare, doi oameni de securitate au venit şi au început să mă lovească. M-a frapat! Mi-au umflat ochiul şi am puncte de sutură. Am chemat poliţia, că nu suntem animale şi îmi voi chema şi avocatul, ca să fac plângere. Nu e normal aşa ceva, suntem într-o ţară europeană. Toată lumea mi-a spus că sunt oamenii primarului. Mi-au spus că degeaba chem poliţia, fiindcă nu vor face nimic. Îmi voi scoate certificat medical şi voi face plângere”, a declarat Hamza, la Digisport, adăugând că nu mai vede bine cu ochiul drept.

Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a declarat că jucătorul va primi sprijinul clubului, dacă se confirmă versiunea lui. „Întotdeauna dacă întrebi cele două părţi, dreptatea este undeva la mijloc. O să întreb jucătorul şi dacă s-a întâmplat aşa, va avea sprijinul clubului, eu nu pot să vorbesc ca antrenor de o chestie care trebuie să ţină de administraţia clubului. Sunt sigur că dacă jucătorul are dreptate va avea sprijinul total al clubului. Nu văd de ce să fie o problemă fotbalistică. O să-l vedem mâine după amiază dacă are puncte de sutură şi dacă nu poate să joace sâmbătă, când avem noi meci”, a spus Contra.

Tunisianul a evoluat duminică după-amiază, la Galaţi, în partida pe care Petrolul a câştigat-o, cu scorul de 2-1, în faţa Oţelului, în etapa a IV-a a Ligii I. Hamza a marcat golul victoriei, în minutul 86. După meci, antrenorul Cosmin Contra le-a dat jucătorilor săi două zile libere.