Un elev din Iaşi s-a spânzurat din cauza cămătarilor

Un elev de 17 ani dintr-o localitate ieşeană a fost găsit spânzurat în spatele unei mânăstiri. Băiatul dispăruse de acasă în urmă cu o săptămână, iar apropiaţii spun că ar fi avut probleme după ce ar fi luat bani de la cămătari.

RomaniaTV.net
15 iun. 2012, 06:19
Un elev din Iaşi s-a spânzurat din cauza cămătarilor

Oamenii legii au descoperit asupra băiatului un caiet pe care a scris un mesaj de adio prin care le cerea scuze părinţilor pentru gestul său: „Le cer scuze părinţilor de gestul făcut!”.

Tatăl băiatului spune că îl dăduse dispărut de câteva zile şi dă vina pe oamenii legii pentru cele întâmplate. El spune că nu s-ar fi ajuns aici, dacă poliţiştii l-ar fi căutat după ce le-a semnalat dispariţia.

Din primele informaţii, rezultă că băiatul era mort de ceva vreme, deoarece cadavrul intrase deja în putrefacţie. De altfel, aşa a şi fost descoperit, o femeie fiind alertată de mirosul puternic.

Poliţiştii au identificat victima ca fiind Ionuţ Acăpriţei, din satul Dobrovăţ, scrie Bzi.ro. Băiatul era elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iaşi şi făcea zilnic naveta pentru a ajunge la cursuri. Ultima oară, Ionuţ a fost văzut de părinţi pe 7 iunie, când băiatul a plecat la şcoală. Nu s-a mai întors acasă, însă diriginta băiatului le-a spus părinţilor că acesta a vorbit şi luni, şi marţi cu colegii.

Tatăl elevului sinucigaş dă vina pe poliţiştii de la secţia din satul său pentru faptul că acum trebuie să-şi îngroape copilul. Neculai Acăpriţei spune că deşi el a anunţat dispariţia la poliţia rurală, nimeni nu s-a obosit să-l caute pe băiat, numele său nefiind nici măcar introdus în baza de date a IPJ Iaşi.

Poliţiştii au întocmit dosar pentru moarte suspectă, iar cadavrul a fost transportat la morga IML Iaşi, pentru necropsie.

Vecinii din sat spun că, de când a plecat să înveţe la oraş, Ionuţ a intrat într-un anturaj dubios şi a ajuns să se împrumute de bani la cămătari. Aceştia spun că în ultima vreme începuse să aibă probleme de comportament şi chiar a băgat un surdo-mut în spital, după o bătaie.