Un elev de la o şcoală din Hunedoara, ÎNJUNGHIAT de către un coleg de clasă

Un copil de 13 ani, elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală din localitatea hunedoreană Brănişca, a fost rănit de către un coleg de clasă, care l-a înjunghiat cu un cuţit, în timpul cursurilor. Primele date arată că agresorul ar avea probleme psihice.

RomaniaTV.net
26 sept. 2012, 09:33
Un elev de la o şcoală din Hunedoara, ÎNJUNGHIAT de către un coleg de clasă

Directoarea şcolii din Brănişca a depus, miercuri, o plângere la Poliţie, sesizând că în urmă cu o zi un elev de 13 ani şi-a înjunghiat un coleg. Elevul înjunghiat are răni superficiale, care nu îi pun viaţa în pericol, iar miercuri acesta a venit la şcoală.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat, miercuri, că poliţiştii au început cercetările împotriva copilului care şi-a înjunghiat colegul, sub acuzaţiile de lovire şi port ilegal de cuţit.

Primarul comunei Brănişca, Teodor Lazăr, a confirmat incidentul, precizând că agresorul are probleme medicale, având un certificat de handicap. Copilul face parte dintr-o familie dezorganizată şi este cercetat în mai multe dosare penale pentru furt.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, părinţii copiilor din localitate ar fi cerut de mai multe ori ca acesta să nu fie primit în şcoală.