Un diplomat al României, implicat într-un accident, la Sibiu. Unul dintre fiii săi e în stare gravă

Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina în care se afla, alături de soţie şi cei doi copii, a fost lovită de un alt autoturism.

14 iul. 2013, 13:34
Un diplomat al României, implicat într-un accident, la Sibiu. Unul dintre fiii săi e în stare gravă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, accidentul în care a fost implicat şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a avut loc pe DN 1, în zona localităţii sibiene Avrig.

O femeie care conducea o maşină înmatriculată în Bistriţa a intrat în depăşirea neregulamentară a unui TIR, moment în care din faţă venea un autoturism care circula regulamentar. Cele două maşini s-au ciocnit, cinci persoane fiind rănite„, a declarat Luciana Balteş, citată de agenţia Mediafax.

Potrivit acesteia, în accident a fost rănită femeia care conducea maşina înmatriculată în Bistriţa, dar şi alte patru persoane din autoturismul care circula regulamentar, fiind vorba despre membri ai unei familii – soţ, soţie şi doi copii.

Unul dintre copiii familiei are 14 ani şi a rămas încarcerat în maşină. Cel de-al doilea are 23 de ani, acesta fiind în stare gravă„, a spus Balteş.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Mediafax că în accident a fost implicat şeful Misiunii permanente a României pe lângă oraganizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate.

Ambasadorul, soţia lui şi cei doi copii se aflau într-o maşină înmatriculată în Austria, acesta fiind autoturismul lovit de maşina condusă de femeia care a intrat în depăşire.

Iniţial, oamenii legii nu au putut preciza care este identitatea persoanelor implicate în accident, ulterior stabilindu-se că este vorba despre ambasadorul Cristian Istrate.

Potrivit tribuna.ro, martorii pun accidentul pe seama lipsei de experienţă a şoferiţei din Bistriţa. „M-a depăşit o maşină şi nu s-a mai redresat. Apoi a intrat frontal în maşina de Austria. Cred că a pierdut controlul sau poate din cauza lipsei de experienţă, nu a putut să se redeseze la revenirea pe bandă şi s-a ciocnit de celălalt„, a spus şoferul autotrenului pe care l-a depăşit autoturismul condus de şoferiţa din Bistriţa.

Ambasadorul, soţia şi fiul său de 23 de ani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu, iar fiul cel mic al diplomatului a ajuns la Spitalul de Pediatrie din oraş.

La Spitalul Judeţean Sibiu a ajuns şi şoferiţa care a provocat accidentul.

Potrivit medicilor din Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu, tânărul de 23 de ani a suferit multiple leziuni, traumatisme şi contuzii, starea sa fiind foarte gravă.

Luciana Balteş a adăugat că traficul în zona accidentului s-a desfăşurat cu dificultate pentru o scurtă perioadă de timp.

Decretul privind trimiterea la post ca ambasador a lui Cristian Istrate, ca şef al Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu în luna martie, după ce acesta a fost avizat în octombrie 2012 de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţie.

Istrate a fost ambasador al României în Norvegia în perioada 2006-2011.