Un delfin prins într-o plasă de pescuit a cerut ajutorul unui scafandru VIDEO

Un delfin prins într-o plasă de pescuit, în Hawaii, i-a cerut ajutorul unui scafandru.

23 ian. 2013, 10:12
Un delfin prins într-o plasă de pescuit a cerut ajutorul unui scafandru VIDEO

Întâlnirea a avut loc pe 11 ianuarie şi a fost filmată. Scafandrul, Keller Laros, şi-a petrecut aproape 8 minute încercând să îl elibereze pe delfin.

Laros ghida un grup de oameni care făceau snorkel în căutarea pisicilor de mare, în apropierea Marii Insule din Hawaii.

„Felul în care a venit fix în sus şi s-a împins înspre mine mi-a arătat că delfinul avea nevoie de ajutor”, a declarat Laros.

Grupul se bucura de panorama acvatică când a auzit un delfin plângând, iar acesta a venit în direcţia lor. Laros a observat că delfinul nu se putea mişca prea mult, întrucât era prins într-o plasă, iar un cârlig se prinsese de una din aripioarele sale.

Mamiferul a fost răbdător şi a aşteptat calm să fie eliberat.

„M-am întâlnit de multe ori cu delfini cu bot gros şi sunt animale extrem de inteligente„, spune Laros.