Un copil de 13 ani a murit la spital după ce ar fi fost bătut de un adolescent de 16 ani

Poliţia Constanţa a deschis o anchetă în cazul unui copil în vârstă de 13 ani din Medgidia care a murit la spital, unde a fost dus în stare critică după ce ar fi fost bătut de un adolescent de 16 ani.

RomaniaTV.net
12 iun. 2013, 10:11
Un copil de 13 ani a murit la spital după ce ar fi fost bătut de un adolescent de 16 ani

Potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax, copilul a fost preluat de o ambulanţă duminică, dintr-un parc din Medgidia, el fiind dus în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa.

O zi mai târziu, băiatul de 13 ani a murit la spital, iar în urma necropsiei medicii legişti au stabilit că decesul a fost violent, urmare a unei leziuni la ficat.

Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz, sub coordonarea unui procuror, iar primele informaţii ale anchetatorilor arată că băiatul de 13 ani ar fi fost bătut de un alt adolescent de 16 ani, după ce cei doi s-au certat pentru o minge de fotbal.

Conform surselor citate, adolescentul de 16 ani a fugit de acasă, iar miercuri a fost găsit de poliţişti şi este audiat în prezenţa procurorului.