Un colegiu naţional din Caracal şi ISJ Olt, sancţionate pentru discriminarea elevilor romi

Colegiul Naţional "Ioniţă Asan" şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Olt au primit fiecare o amendă de 2.000 de lei din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a constatat că elevii romi erau discriminaţi în liceu, iar inspectoratul nu a luat vreo măsură.

RomaniaTV.net
14 ian. 2013, 11:32
Un colegiu naţional din Caracal şi ISJ Olt, sancţionate pentru discriminarea elevilor romi

CNCD a fost sesizat printr-o plângere formulată de trei părinţi, alături de Romani Criss, referitor la cei 12 copii romi care au învăţat într-o clasă separată, în anul şcolar 2011 – 2012, la Colegiul Naţional „Ioniţă Asan”.

Petenţii au înaintat Consiliului o plângere, în data de 15 februarie 2012, cu privire la segregarea şcolară pe criteriul etnic şi al categoriei sociale a copiilor romi din clasa I B, precum şi cu privire la îngrădirea accesului egal la educaţie de calitate al acestor copii, în comparaţie cu ceilalţi elevi din clasele I A step-by-step şi a I A tradiţional, se arată într-un comunicat Romani Criss.

CNCD a reţinut că elevii de etnie romă din clasa I B au fost discriminaţi prin separarea acestora de către ceilalţi elevi, pe criteriul etnic, cât şi prin diferenţe de tratament ce au drept consecinţă accesul inegal al copiilor romi la o educaţie de calitate, încălcarea exercitării în condiţii de egalitate a dreptului la educaţie, precum şi a demnităţii umane.

În plus, a fost stabilit şi faptul că a existat o diferenţă şi în ce priveşte condiţiile materiale, în sensul că sala de clasă destinată clasei I B este foarte neîngrijită, spre deosebire de încăperile destinate celorlalte clase.

Totodată, Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a fost sancţionat că urmare a neluarii unei decizii cu privire la fapta de discriminare, care îmbracă forma continuată de tratament diferit aplicat elevilor exclusiv de etnie romă.

„S-a luat o decizie corectă. Greşeală se plăteşte. Am păţit-o noi, acum să sperăm că nu se va mai repetă pe viitor această situaţie, la alte clase sau la alte şcoli”, a spus unul dintre părinţii copiilor romi în urma hotărârii CNCD.