Un cetăţean german prins la furat în Bucureşti s-a dat olandez

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, voia să fure, sâmbătă, haine şi alimente dintr-un supermarket din Capitală, însă a fost observat la timp de paznici.

RomaniaTV.net
10 dec. 2011, 10:49
Un cetăţean german prins la furat în Bucureşti s-a dat olandez

Update: Deşi iniţial hoţul a declarat poliţiştilor că este de cetăţenie olandeză, în urma verificărilor autorităţilor române s-a dovedit că acesta era cetăţean neamţ care avea şi rezidenţă în Spania.

Bărbatul sustrăsese produse alimentare şi îmbrăcăminte dintr-un supermarket de pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală, în valoare de 750 de lei, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Cetăţeanul olandez se află la Secţia 13 de Poliţie din Bucureşti, unde este cercetat. Poliţiştii au luat legătura deja cu Ambasada Olandei la Bucureşti. Urmează să-i fie aduse toate documentele pentru a se stabili cu ce scop se afla acesta în România.