Un câine din Belarus a moştenit un MILION de dolari. Vezi ce va face câinele cu banii

Un câine dintr-o localitate din Belarus a moştenit circa 1 milion de dolari de la un cetăţean american de origine belarusă, pentru că animalul îi aducea aminte de câinele său care a murit cu câţiva ani în urmă.

01 apr. 2013, 05:42
Un câine din Belarus a moştenit un MILION de dolari. Vezi ce va face câinele cu banii

Câinele în vârstă de zece ani, pe nume Julik a moştenit averea de la defunctul John Fyodorov, care s-a născut în satul Budoşka, dar care a emigrat în SUA după cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Agerpres.

Potrivit stăpânului lui Julik, Vasili Potapov, Fyodorov a vizitat sătuleţul din Belarus în 2007 şi a spus că acest câine îi aminteşte de câinele său Valet care a murit în anii ’50.

Valet era bolnav în perioada respectivă, iar Fyodorov a avut de ales între a-i asigura o operaţie scumpă sau a cumpăra un bilet către Sacramento. Bărbatul a ales cea de-a doua variantă, câinele a murit, iar el nu s-a putut ierta niciodată pentru acest lucru.

Citeşte şi Au strâns peste 23.000 de vizualizări în câteva ore. O pisică plimbă un câine în lesă VIDEO

Maria Protasenia, o avocată din Minsk, a confirmat că un cont bancar special a fost deschis pe numele câinelui şi că acesta conţine la ora actuală 993.700 de dolari.

În conformitate cu ultima dorinţă a lui Fyodorov, câinele are acum propria lui cameră cu un pat imens şi o plasmă, are o dietă echilibrată şi se bucură de plimbări în aer liber şi de îmbăieri de două ori pe zi.

De asemenea, are dreptul să călătorească o dată pe an în orice ţară de pe Glob, pe care câinele o va alege indicând, cu nasul, o locaţie pe o hartă a lumii. Pentru anul acesta, stăpânul său speră că prima destinaţie va fi Paris.