Un bărbat s-a dus la spital pentru pietre la rinichi şi s-a întors femeie

Un bărbat din Colorado, SUA, s-a dus la spital pentru o piatră la rinichi, unde a fost şocat să afle, după ecografie, că este de fapt femeie.

RomaniaTV.net
28 mai 2012, 09:10
Un bărbat s-a dus la spital pentru pietre la rinichi şi s-a întors femeie

Steve Crecelius, un fotograf din Denver, s-a născut cu trăsături masculine şi feminine, dar şi-a reprimat din copilările latura feminină.

După o ecografie la spital, pentru pietre la rinichi, acesta a fost şocat să afle că are şi organe feminine. De atunci, „Stevie”, cum îi place acum să i se spună, şi-a îmbrăţişat latura feminină, potrivit WeirdWorldNews. Soţia şi cei şase copii ai bărbatului îi respectă în totalitate decizia.

„Îmi aduc aminte cum purtam hainele mamei şi mă machiam, în secret, fără să zic la nimeni”, povesteşte acesta.

Asistenta i-a explicat bărbatului că el intră în categoria persoanelor cu „intersex”, care au organe masculine, însă şi organe feminine.

„Aveam o piatră la rinichi şi mă aflam la urgenţe la spital. Asistenta care interpreta ecografia mi-a spus că sunt de fapt femeie. A fost confirmarea a tot ceea ce simţeam în interior”, a mai povestit Stevie.