Un bărbat a fost reţinut după ce şi-a omorât concubina în bătaie, chiar în faţa copiilor

Un bărbat din localitatea Stoina, judeţul Gorj, acuzat că şi-a omorât în bătaie concubina, lovind-o cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu un vătrai, de faţă la crimă fiind şi cei patru copii ai acestora, a fost reţinut, joi, de poliţişti.

RomaniaTV.net
15 nov. 2012, 11:31
Un bărbat a fost reţinut după ce şi-a omorât concubina în bătaie, chiar în faţa copiilor

Bărbatul le-a povestit, joi dimineaţă, vecinilor săi că miercuri seară şi-a lovit concubina de mai multe ori cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu un vătrai, după care a plecat de acasă, mergând prin pădurile de la marginea comunei.

Ulterior, după cele povestite de bărbat, vecinii au mers la locuinţa acestuia, unde au găsit trupul neînsufleţit al concubinei bărbatului, o femeie de 30 de ani, precum şi pe cei patru copii ai cuplului, care toată noaptea au stat lângă mama lor moartă.

Femeia era desfigurată, martorii spunând că aceasta avea numeroase lovituri pe corp.

Vecinii au spus că bărbatul consuma băuturi alcoolice frecvent şi devenea violent.

Cei patru copii, cu vârste cuprinse între două luni şi şapte ani, au fost luaţi, joi dimineaţă, în grijă de vecini, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj deschizând o anchetă în acest caz, pentru a stabili cine va avea grijă de minori.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de omor, faptă pentru care riscă până la 20 de ani de închisoare. Acesta a fost audiat la sediul Postului de Poliţie Stoina de către un procuror de la Parchetul Tribunalului Gorj.