Un bărbat, urmărit internaţional, a fost reţinut de poliţiştii din Mehedinţi

Poliţiştii mehedinţeni au depistat şi reţinut un bărbat de 35 de ani din oraşul Strehaia pe numele căruia autorităţile franceze au emis mandat european de arestare, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului (IPJ) Mehedinţi, Nicolae Lohon.

RomaniaTV.net
29 apr. 2013, 10:22
Un bărbat, urmărit internaţional, a fost reţinut de poliţiştii din Mehedinţi

Viorel Pascu era dat în urmărire pentru comiterea unor infracţiuni de furt în Franţa şi din cauză că a revenit în ţară s-a sustras cercetărilor efectuate de autorităţile poliţieneşti din zona în care a desfăşurat respectivele activităţi infracţionale, potrivit Agerpres.

„Cel în cauză a fost identificat în urma unui control în trafic iniţiat de poliţiştii rutierişti ai IPJ Mehedinţi în noaptea de 28 spre 29 aprilie”, a precizat Lohon.

El a mai arătat că suspectul a fost transportat, luni dimineaţa, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea întocmirii actelor necesare extrădării în Franţa.