Un autobuz a luat foc în mers pe DN1 VIDEO

Un autobuz plin cu pasageri a luat foc duminică pe DN1, în zona Petreşti. Incendiul a fost produs de un scurt circuit la instalaţia electrică. Pompierii au intervenit imediat pentru a stinge incendiul, informează România TV.

RomaniaTV.net
25 mart. 2012, 12:27
Un autobuz a luat foc în mers pe DN1 VIDEO

Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 15.30, din primele date reieşind că incendiul ar fi izbucnit din cauza unei defecţiuni tehnice.

Imediat ce a observat că iese fum din compartimentul motorului, şoferul autocarului care venea de la Cheia şi se îndrepta spre Bucureşti a oprit autovehiculul pe marginea şoselei şi a încercat să stingă singur focul, însă nu a reuşit.

Pasagerii au reuşit să scoată bagajele din maşină şi să coboare, astfel că nicio persoană nu a fost rănită.

„Toţi călătorii au fost scoşi din autocar. Nicio persoană nu a fost rănită”, a declarat purtătorul de cuvant al ISU Ilfov.

În scurt timp, la faţa locului au sosit pompierii care au stins incendiul.

Din cauza incidentului, timp de 50 de minute, circulaţia pe sensul de mers Ploieşti – Bucureşti s-a desfăşurat deviat, printr-o parcare laterală.