Udrea: Dacă ar deveni partid, m-aş alătura Mişcării Populare. Ştiu mulţi colegi care s-ar alătura

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că rămâne deocamdată membru al PDL, dar, dacă Mişcarea Populară s-ar transforma în partid, ar putea să se alăture acesteia, adăugând că ştie mulţi colegi din teritoriu care s-ar înscrie în Mişcarea Populară.

16 apr. 2013, 12:38
Udrea: Dacă ar deveni partid, m-aş alătura Mişcării Populare. Ştiu mulţi colegi care s-ar alătura

Elena Udrea a spus că nu crede că preşedintele PDL Vasile Blaga le-ar fi interzis membrilor partidului să facă parte din Mişcarea Populară, arătând că nici nu este interzis de lege ca un membru de partid să facă parte dintr-o fundaţie, scrie Mediafax.

„Am citit în presă, dar mi-e greu să cred că e adevărat, pentru că în PDL sunt colegi care sunt înscrişi în fundaţii cum ar fi în ISP sau în fundaţia domnului Baconschi şi nu a fost nicio problemă niciodată, nici nu este interzis de lege să fii membru al unei fundaţii, deci nu văd de ce nu am putea să fim şi membri ai Mişcării Populare, dacă Mişcarea Populară s-ar adresa la un moment dat şi politicienilor”, a spus Udrea, întrebată în legătură cu faptul că Vasile Blaga ar fi interzis membrilor PDL să facă parte din Mişcarea Populară.

Ea a arătat că deocamdată Mişcarea Populară nu se adresează oamenilor politici, deci nu există contextul în care să se înscrie cineva din partid în Mişcarea Populară.

Udrea a spus că PDL nu trebuie să fie în competiţie cu Mişcarea Populară sau să se teamă de aceasta, ci dimpotrivă, la un moment dat, PDL ar trebui să se regăsească într-un proiect comun cu Mişcarea Populară şi cu alte formaţiuni de centru-dreapta.

„Însă nici nu cred că trebuie să fim în compeţiţie cu Mişcarea Populară, nici nu trebuie să ne temem de Mişcare, dimpotrivă, cred că, la un moment dat, ar trebui să ne regăsim într-un proiect comun Mişcarea Populară, PDL, celelalte formaţiuni de centru-dreapta care văd din sondaje că încep să prindă la electorat”, a adăugat Elena Udrea.

Ea a mai spus că nu vede niciun pericol pentru PDL în Mişcarea Populară, iar cele două ar trebui să fie partenere şi nu în competiţie.

Nu văd un pericol pentru PDL în Mişcarea Populară în sensul în care cred că ar trebui să fim parteneri şi nu în competiţie. Trebuie văzut ce-şi propune Mişcarea Populară pentru că, dacă va deveni un partid politic, trebuie să se gândească şi ei la parteneriate pe scena politică”, a arătat deputatul PDL.

Ea a mai spus că este un susţinător al ideii ca PDL să-şi continue proiectele pe care le-a început cu Traian Băsescu şi crede că s-ar alătura Mişcării Populare dacă aceasta s-ar transforma în partid politic.

„Eu sunt un susţinător al ideii ca PDL să-şi continue toate proiectele pe care le-a început pentru România împreună cu Traian Băsescu. Dacă s-ar transforma în partid politic, cred că m-aş alătura Mişcării Populare, dar nu ştim dacă se transformă şi nici ce viziune au cei de acolo despre intrarea oamenilor politici în fundaţie. Pe de pe altă parte, eu rămân membru PDL deocamdată. Nu mă refer strict la mine, dar ştiu că sunt mulţi colegi din PDL care vor să se alăture Mişcării Populare mai ales în teritoriu, în condiţiile în care ar începe să facă politică”, a mai spus Udrea.

„Dacă, fără a se tranforma în partid politic, s-ar deschide politicienilor, eu nu aş avea nicio problemă să mă înscriu în Fundaţia Mişcarea Populară, asta ca o idee faţă de cum eu văd parteneriatul pe partea de centru-dreapta”, a mai spus ea.

Întrebată în legătură cu faptul că Mişcarea Populară ar lua din electoratul PDL, Udrea a răspuns: „Era evident că Mişcarea Populară va lua din electoratul PDL, pentru că, pe de o parte, se adresează unui electorat de centru-dreapta, unui segment mai puţin implicat în politică, dar mai doritor de a se implica de acum încolo”.

Ce spune Vasile Blaga despre plecarea unor parlamentari din PDL la Mişcarea Populară