Udrea: Candidatura lui Macovei va aduce un plus dezbaterii interne din PDL

Deputatul PDL Elena Udrea a salutat duminică înscrierea în cursa pentru şefia partidului a europarlamentarului Monica Macovei şi i-a urat succes, informează Agerpres.

24 feb. 2013, 16:32
Udrea: Candidatura lui Macovei va aduce un plus dezbaterii interne din PDL

”Cred că înscrierea în cursă a doamnei Macovei şi eventual a altor potenţiali competitori va aduce un plus dezbaterii interne în PDL”, a declarat, duminică, pentru Agerpres, Elena Udrea.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a anunţat, duminică, candidatura la şefia partidului. Macovei va intra în cursa, de la Convenţia Naţională din martie, împotriva lui Vasile Blaga şi a Elenei Udrea, cu moţiunea „Reformiştii”, pe care o va depune împreună cu Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi şi Adrian Papahagi.

„Candidez la preşedinţia PDL, moţiunea pe care o depunem împreună se numeşte «Reformiştii»”, a anunţat Monica Macovei, într-o conferinţă de presă susţinută duminică alături de Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi şi Adrian Papahagi.

Ea a precizat că au fost strânse 100 de semnături în sprijinul moţiunii sale. Întrebată de cine se teme mai mult dintre contracandidaţii săi pentru funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga şi Elena Udrea, Monica Macovei a răspuns: „Nu mă tem de niciunul”.

„Vrem să fim un exemplu pentru clasa politică din România. Vrem în partidul nostru standarde etice care să se aplice permanent, politica de carieră să se bazeze numai pe merite. Banii sau alte criterii nu au ce căuta într-o funcţie de partid sau publică”, a precizat Monica Macovei.

Ea a mai spus că PDL „nu are voie să se livreze stângii şi nu poate fi condus de oameni care nu sunt credibili şi care nu au viziune”.  Macovei a mai spus că în faţa majorităţii USL doreşte ca PDL să facă o opoziţie credibilă şi puternică, „nu una constructivă şi tovărăşească”.