TVR interzice Dolce Sport să mai difuzeze meciuri de la Euro 2012

TVR a notificat Romtelecom să nu mai difuzeze meciuri din cadrul Euro-2012, întrucât nu a respectat termenele de plată. "Începând din acest moment, românii vor putea viziona toate meciurile de la Campionatul European de Fotbal din Polonia - Ucraina pe TVR", a anunţat vineri Radu Călin Cristea, directorul general interimar al televiziunii publice. În urma deciziei TVR, meciul dintre Ucraina şi Franţa, care ar fi trebuit să fie difuzat vineri, de la ora 19.00, la Dolce Sport, va fi transmis pe TVR 1.

RomaniaTV.net
15 iun. 2012, 13:57
TVR interzice Dolce Sport să mai difuzeze meciuri de la Euro 2012

Directorul general interimar al TVR a precizat că televiziunea publică a notificat Romtelecom să nu mai difuzeze meciuri din cadrul Euro-2012, întrucât societatea nu a respectat acordul cadru privind sublicenţierea drepturilor de transmisie pe Dolce Sport, scrie Mediafax.

În notificarea transmisă de Societatea Română de Televiziune (SRTv) pe 15 iunie către Romtelecom, societatea care deţine televiziunea Dolce Sport, se spune că acordul cadru privind sublicenţierea unor drepturi media de transmisiune televizată încheiate în 8 noiembrie 2011 nu a fost respectat de către Romtelecom.

În mod concret, TVR aduce la cunoştinţa Romtelecom că termenele de plată prevăzute au fost depăşite, nefiind respectate obligaţiile asumate de societate.

Astfel, suma de 500.0000 de euro, plus TVA, scadentă la 15 aprilie 2012 a fost achitată printr-un ordin de plată din 2 mai, scadenţa fiind depăşită cu 17 zile. De asemenea suma de 15.000 de euro, plus TVA, scadentă la 10 iunie, nu a fost achitată până în momentul emiterii notificării citate.

Radu Călin Cristea a precizat că SRTv are dreptul de a invoca excepţia de neexecutare a acordului cadru şi de a interzice difuzarea competiţiilor sportive ulterioare scadenţei neachitate.

„Pe cale de consecinţă, începând din acest moment, vă interzicem difuzarea televizată a Campionatului European de fotbal UEFA Euro-2012, întrucât desfăşurarea acestei competiţii este ulterioară depăşirii scadenţei„, a citit Radu Călin Cristea din notificare.

El a precizat că este „în pâine” de miercuri, ca director general interimar al TVR, şi a încercat să lupte pe mai multe fronturi. „Sunt foarte multe. Primul dintre ele a fost acest contract cu Romtelecom-ul, recte cu Dolce TV, pentru că mi s-a părut şi mie destul de ruşinos, chiar dacă nu aveam cum moralmente să-mi asum eu această situaţie, ca milioanele de români care sunt plătitori de taxe TV să fie puşi în imposibilitatea de a urmări în direct toate meciurile de la Campionatul European de Fotbal din Polonia şi Ucraina”, a spus Cristea.

El a spus că decizia de a trimite această notificare către Romtelecom a fost luată în urma unei consultări cu o echipă condusă de Eugen Vasiliu, consilier juridic în TVR, care a reuşit să „descurce nişte iţe foarte complicate”.

Începând din acest moment, românii vor putea viziona toate meciurile de la Campionatul European de Fotbal din Polonia – Ucraina pe TVR. În cazul în care Dolce TV nu se va conforma acestei notificări trimise, ne rezervăm dreptul de a muta acest litigiu în justiţie. Personal, nu prea pot să înţeleg de ce fosta conducere executivă a televiziunii publice, inclusiv Departamentul de Sport, nu s-a folosit de încălcarea de către Dolce TV a acestor clauze contractuale, pentru că în situaţia în care ar fi descoperit acest paragraf pe care l-am invocat, acesta ar fi putut duce la rezilierea contractului şi românii ar fi putut să vadă de la bun început toate meciurile Campionatului European de Fotbal din Ucraina şi Polonia, transmise doar de Televiziunea publică”, a precizat Cristea.

El a mai spus că ştie că în ultimele zile, poate chiar de la începerea acestui Campionat European de Fotbal, imaginea Televiziunii publice a fost „rănită”. „Vreau să-mi cer scuze în numele angajaţilor ei, pentru această stare de incomoditate pe care le-am creat-o românilor, chiar dacă este vorba de alţii care vor trebui să-şi asume această situaţie, care are un iz care depăşeşte cadrul strict jurnalistic. Mă bucur că măcar am reuşit să reparăm ce au stricat alţii, iar românii care sunt plătitori de impozite TV către Televiziunea publică îşi revin la drepturile lor normale şi fireşti şi pot urmări doar pe canalele Televiziunii publice aceste partide de fotbal”, a mai spus Cristea.

În urma deciziei TVR, meciul dintre Ucraina şi Franţa, care ar fi trebuit să fie difuzat vineri, de la ora 19.00, la Dolce Sport, va fi difuzat pe TVR 1.

Radu Călin Cristea a spus că notificarea transmisă Romtelecom vizează doar Euro 2012, nu şi Jocurile Olimpice de la Londra şi Campionatul Mondial din 2012, ale căror drepturi de difuzare au fost de asemenea sublicenţiate de TVR către Dolce Sport.

Cristea nu a făcut publică valoarea contractului încheiat între TVR şi Romtelecom, precizând că mai multe detalii ar putea fi prezentate luni într-o conferinţă de presă sau prin intermediul unui comunicat de presă.

Contractul nu a fost făcut cu aportul juriştilor din TVR, ci ar fi fost făcut de Departamentul Sport din TVR cu o casa de avocatură, a spus Eugen Vasiliu. El a precizat că se așteaptă ca Romtelecom să acționeze în instanță TVR, în urma acestei notificări. „Sigur ne vor da in judecata. Au sunat și au spus că nu s-au emis facturi, dar facturile fuseseră emise”, a mai spus Vasiliu.

Totodată, Vasiliu a spus că notificarea transmisă de TVR nu duce automat la rezilierea contractului dintre TVR și Romtelecom, dar televiziunea publică are acest drept.

„Faptul că le interzicem să mai dea meciurile de acum încolo nu îi scutește pe cei de la Romtelecom să plătească ce au de plătit, la care se adaugă penalizări”, a mai spus Eugen Vasiliu. „TVR putea să rupă contractul de la prima datorie neplătită”, a spus Vasiliu, precizând că prima datorie trebuia plătită de Romtelecom pe 15 aprilie. „Pe 16 aprilie puteai să faci asta (să reziliezi contractul, n.r.)”, a explicat Eugen Vasiliu.

Răspunzând unor întrebări, Radu Călin Cristea a spus că TVR a încercat să comunice cu reprezentanții Romtelecom înainte de a transmite această notificare.

„Am intrat în comunicare cu ei, încercând să clarificăm aceste lucruri”, a spus Cristea, precizând că pentru a înțelege exact situația parteneriatului dintre TVR și Romtelecom trebuie să mai aibă la dispoziție anumite documente, care acum lipsesc.

„Lucrurile sunt puțin mai încurcate, pentru că este vorba și de un contract pe care noi l-am tot solicitat de la Romtelecom”, a spus Cristea. Eugen Vasiliu l-a completat spunând că este vorba despre un contract care privea transmisiunile din Liga I, care a fost semnat de Romtelecom și care nu ar mai fi fost restituit TVR.

Totodată, Radu Călin Cristea a spus că a fost sunat vineri de Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport. „(…) a încercat să-mi explice într-un fel alambicat ceva legat de faptul că ar fi trebuit ca televiziunea publică să le fi trimis un soi de factură, în cazul acesta ar fi achitat factura, dar nimic nu s-a confirmat. Dânsul a solicitat oarecum o încheiere pe cale amiabilă a acestei situații, numai că, în condițiile date, nu știu ce soluții s-ar fi putut găsi și aici s-a terminat dialogul”, a mai spus Cristea.

De asemenea, Cristea a spus că a decis să deschidă o investigație în privința raportului încheiat de fosta conducere executivă a televiziunii publice, reprezentată de Alexandru Lăzescu și Cosmin Cernat, și Romtelecom, datorită curentului de opinie creat în jurul acestui contract, dar și pentru că i s-a părut nefiresc ca în clipa în care cetățenii plătesc taxa TV să nu poată să vadă la TVR meciurile pe care Televiziunea Română le-a cumpărat, întrucât ulterior le-a sublicențiat către Dolce Sport.

Pe de altă parte, Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport, a transmis, vineri, într-o scrisoare deschisă, că TVR a deschis discuţia despre un parteneriat pentru Euro 2012, contractul a fost semnat în noiembrie 2011, fiind aprobat de CA-urile celor două instituţii, fiind prea important ca să fie semnat de el, soţia lui sau Cosmin Cernat.

„Contractul cu TVR a fost semnat în noiembrie 2011, după un an de negocieri şi include şi alte competiţii de mai mică anvergură. TVR este cea care a deschis discuţia despre un parteneriat şi tot TVR a publicat pe site-ul instituţiei, pentru o perioadă de 30 de zile (conform rigorilor EBU – European Broadcasting Union, n.r., pe care dl Burtea Sorin şi alţii din CA SRTV ar trebui să le cunoască), lista cu evenimentele sportive pe care dorea să le sublicenţieze la acel moment. O menţiune foarte importantă pe care doresc să o fac este că, la acea vreme, redactor-şef al Departamentului Sport TVR era Andi Vilara”, a spus Vlad Enăchescu.

„Este cel puţin hilar să îşi imagineze cineva că un contract de o asemenea importanţă poate să fie semnat la nivelul Cernat-Enăchescu. Ambele părţi, Televiziunea Română şi Dolce Sport, au nevoie de aprobări din partea consiliilor de administraţie, comitetului director etc, precum şi de analize de business. Aceste aprobări există, iar două instituţii de nivelul SRTV şi Romtelecom nu puteau încheia «pe genunchi» un asemenea acord. Mai mult decât atât, vă pot spune că modul în care TVR şi Dolce Sport au împărţit spre difuzare partidele de la Euro 2012 a fost propus şi aprobat de UEFA. Nimeni nu putea sublicenţia nimic, fără acordul scris al EBU şi UEFA”, a precizat Vlad Enăchescu.

El a mai afirmat că parteneriatul TVR – Romtelcom include mai multe competiţii, cu drepturi şi obligaţii de fiecare parte. „Preţul de achiziţie pentru fiecare dintre aceste competiţii este confidenţial, aşa cum este normal, făcând parte dintr-un contract comercial între două instituţii. Pot afirma însă că suma totală a contractului este alta decât cea vehiculată în media şi că este 100% aliniată la valoarea de piaţă a anului 2011, anul în care s-a semnat înţelegerea TVR – Romtelecom. Piaţa drepturilor de televiziune a suferit ajustări semnificative în ultimii ani şi cred că domnii Burtea Sorin şi Niţulescu Cristian (membru în CA-ul demis al TVR, n.r.) ar putea să verifice singuri ceea ce spun, aruncând o privire asupra preţului plătit de TVR pentru ultimele 3 sezoane de UCL şi, totodată, oferta nou făcută, pentru aceeaşi competiţie. Diferenţele sunt enorme şi asta tocmai pentru că acum valoarea drepturilor TV a scăzut considerabil faţă de anii 2008-2009”, a mai spus Vlad Enăchescu.

Reacţia lui Vlad Enăchescu a venit după ce Cristian Niţulescu, membru în Consiliul de Administraţie demis al Televiziunii Române, a declarat pentru ProSport că TVR a cedat o parte din drepturile de difuzare a meciurilor de la Euro 2012 către Dolce Sport pentru o sumă de 3 milioane de euro. „TVR a plătit 9,3 milioane de euro pentru acest Campionat European, deci aproximativ 300.000 de euro pe meci. Cu toate acestea, în primele zile nu transmite meciul cel mai important”, a spus Cristian Niţulescu. Potrivit acestuia, în urma încheierii contractului cu Dolce Sport, cele 12 meciuri care nu vor fi transmise în direct de TVR ar fi trebuit să valoreze, la media plătită, 3,6 milioane de euro. „Cu toate acestea, TVR încasează doar 3 milioane de euro. Mai mult, în aceşti bani intră şi 100 de ore de la Jocurile Olimpice de vară, şi meciuri de la Campionatul Mondial din 2014”, a spus Niţulescu.

Pe de altă parte, conform contractului, TVR trebuie să primească în trei ani 51 de meciuri din Liga I. „Până acum, a difuzat unul singur, dar mai sunt doi ani pentru 50 de meciuri”, a spus Niţulescu.

El a mai spus că acest contract de sublicenţiere a fost semnat fără ca membrii Consiliului de Administraţie al TVR să-l fi văzut. „Doar preşedintele (fostul preşedinte al TVR, Alexandru Lăzescu, n.r.) l-a aprobat. Am cerut o anchetă, am trimis către preşedinte şi premier. Din punctul meu de vedere, o treabă penală. Mi se pare jaf”, a susţinut Cristian Niţulescu.